După ce a declarat cu surle şi trâmbiţe că Franco este un capitol încheiat în viaţa ei, Carmen s-a hotărât să îi mai dea totuşi o sansă celui pentru care a fugit de acasă, dar, după doar câteva luni, se pare că au ajuns din nou la despărţire.
Invitată recent alături de mama şi fratele său la o emisiune cunoscută a postului Antena Stars, fata lui Adrian Minune nu a recunoscut în totalitate motivul despărţirii de băiatul vieţii sale, însă datorită mamei sale totul a fost clarificat şi spus fără nicio reţinere, scriu cei de la SpyNews.ro.
„Păi, trebuie să săpaţi voi mai mult voi, să vă daţi seama de nişte lucruri. Tre să fiţi mai atenţi la detalii. Ar fi trebuit să vă daţi seama că nu mai avem poze împreună. Pur şi simplu a fost ceea ce am simţit. El nu a zis stai sau ceva de genul. A fost de comun acord, n-am fost eu cea care a spus că pleacă şi nu o mai interesează. Orice rău, aparent rău e spre bine”, a spus Carmen Simionescu.
„Este greu să spun acum că nu mai este cu Franco pentru că asta se întâmpla, dar… tu eşti atât de deşteaptă încât să-ţi dai seama că ea are proiectele ei şi în mintea ei se întâmplă ceva în care viitorul ei este mai important decât orice sentiment pe lumea asta”, a mai adăugat mama artistei.
Citeşte şi Fata lui Adrian Minune, SURPRIZĂ uriaşă pentru TATĂL ei