Carnea vegetală, foarte aproape de cea originală. Experţii din Marea Britanie sunt aproape să perfecţioneze „carnea viitorului”

Specialiștii britanici spun că în curând ne vom putea bucura de un tip de carne vegetală, care va fi identică cu cea originală, provenită de la animale.
Filip Stan
07 feb. 2023, 20:41
Carnea vegetală, foarte aproape de cea originală. Experţii din Marea Britanie sunt aproape să perfecţioneze

De multe ori înlocuitorii de carne pe bază de plante nu au același gust ca și produsele adevărate, însă în scurt timp s-ar putea schimba și acest lucru. Asta pentru că în laboratoarele din Marea Britanie se cultivă deja un nou tip de carne „falsă” și se pare că, în ceea ce privește gustul, aceasta „depășește așteptările” și arată, miroase și are același gust ca și carnea adevărată.

Aceasta arată și se simte exact cum te-ai aștepta să arate o friptură din carne adevărată atunci când este crudă, însă, atunci când este gătită, se pare că are o textură ușor diferită și devine mai crocantă decât ai fost obișnuit.

Deși laboratorul britanic a cultivat până acum doar o asemenea „friptură”, oamenii de știință din spatele noii creații cred că în curând ar putea fi disponibilă peste tot. Fiind vorba de o creație atât de nouă, nu există încă nicio indicație cu privire la cât va costa să pui mâna pe acest tip de carne vegan.

Dr. Che Connon, directorul executiv al laboratorului a declarat: „Suntem absolut încântați de aspectul, gustul, aroma și textura cărnii noastre de porc cultivate, aceasta fiind prima dată când am degustat pe deplin produsul nostru. Aceasta ne-a depășit așteptările din toate punctele de vedere și suntem extrem de entuziasmați de progresul tehnologic pe care îl facem și de impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra industriei noastre.”

Vestea despre friptura „falsă” vine după ce Eric Schuzle, vicepreședintele departamentului de produse și reglementări de la UPSIDE Foods, a declarat că produsele pe bază animală crescute în laborator sunt în esență adevărate.

Citeşte şi: Încărcarea telefonului mobil la serviciu, furt de curent. Angajaţii riscă chiar închisoare

Acest lucru se datorează faptului că acestea sunt în continuare crescute din celule animale reale, chiar dacă sunt „realizate fără a fi nevoie de creșterea și sacrificarea animalelor”.

Deși este un concept relativ nou, cercetările au arătat deja că această carne cultivată în laborator poate fi produsă relativ ieftin, iar acest lucru ar putea avea un impact extrem de pozitiv asupra mediului, având în vedere că industria zootehniei este atât de distructivă din punct de vedere istoric.

Prima carne crescută în laborator a fost produsă în urmă cu un deceniu de o echipă de la Universitatea din Maastricht și a implicat cercetări care au costat în final peste 245.991 de lire sterline (300.000 de dolari).

Însă, până în 2015, cercetătorii implicați în crearea ei au reușit să rafineze procesul până în punctul în care putea fi produsă pentru 9,31 lire sterline (11,36 dolari).

După cum a raportat YouGov, aproximativ 2% din populația britanică era vegană în 2020, dar acest procent a crescut la 3% în 2021, notează Ladbible.com.

Citeşte şi: Se taie o zi liberă, scandal uriaş din cauza renunţării la Ziua Marii Rugăciuni

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Lidl aduce în magazine, de luni, 24 februarie 2025, produsele care multora le aduc aminte de gustul copilăriei. Se vor da repede
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Radarul de ultimă generație, instalat în România. Detectează de la 450 de km
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!