Caroline Wozniacki i-a reproşat arbitrului că o incomodează ţipetele scoase de Monica Niculescu în timpul punctelor şi s-a plâns că românca foloseşte de fiecare dată metode nesportive. Daneza a reluat acuzaţiile şi în interviul acordat la final.
Fanii români au sărit să o apere pe Monica Niculescu şi au luat cu asalt pagina de Facebook a liderului WTA, care nu a mai primit atât de multe mesaje din ziua în care a câştigat Australian Open. Printre reproşuri şi critici s-au strecurat şi jigniri.
„Un număr 1 ieftin! Ce mai ziceai dacă jucai cu Şarapova sau Azarenka (n.r. două jucătoare recunoscute pentru ţipetele puternice din timpul meciurilor)? Crezi că Federer sau Serena ar avea aşa o lipsă de respect faţă de adversari, spunând că pot câştiga doar trişând?”
„Ai un caracter de doi lei! Mereu foloseşti tertipuri. Ruşine, ruşine!”
„Am văzut meciul tău de astăzi şi ai fost nedreaptă cu Monica. Tenisul e un sport curat, iar tu ai arătat astăzi că nu meriţi să fii numărul 1!”
„Wozniacki e o jucătoare de nimic! Câştigă numai cu trucuri! Atunci când e condusă, merge la toaletă, se dă accidentată sau se ceartă cu arbitrul”.
„Caroline, să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu arbitrul în meciul cu Niculescu! Eşti o sportivă needucată, lipsită de fair-play, cu un comportament urât”.
Caroline Wozniacki a oprit meciul cu Monica Niculescu la scorul de 4-4, în primul set, după o revenire spectaculoasă a româncei.