Obama şi Putin nu vor avea o nouă întrevedere la summitul G20.
‘Nu mă aştept la o nouă întrevedere’, a declarat Ben Rhodes, consilier al preşedintelui Obama, în cursul unei conferinţe de presă la Naypyidaw, capitala Myanmarului, cu prilejul summitului ASEAN la care participă preşedintele american.
Întrebat în legătură cu natura discuţiilor care au avut loc între cei doi lideri marţi la Beijing, cu ocazia summitului Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), Ben Rhodes a menţionat schimburi ‘scurte, directe’ în cursul cărora Barack Obama a insistat în mod special asupra ‘importanţei de a respecta acordurile de la Minsk’.
‘În afară de situaţia din Ucraina, au fost abordate negocierile privind Iranul la care noi am cooperat cu ruşii precum şi situaţia din Siria’, a explicat oficialul american. În cursul unei convorbiri telefonice, miercuri, şefii de diplomaţie rusă şi americană, Serghei Lavrov şi John Kerry, au cerut să se ajungă cât mai curând la un acord în dosarul nuclear iranian. Summitul ASEAN se desfăşoară în zilele de 12 şi 13 noiembrie în Myanmar.