Casa celui mai bogat om din lume, asediată de protestatari. Oamenii au montat o ghilotină în faţa locuinţei lui Jeff Bezos VIDEO

Peste 100 de manifestanţi s-au adunat în faţa conacului lui Jeff Bezos, la Washington, şi au ridicat o ghilotină la intrare, în semn de protest faţă de salariile muncitorilor de la Amazon.
Filip Stan
28 aug. 2020, 10:35
Casa celui mai bogat om din lume, asediată de protestatari. Oamenii au montat o ghilotină în faţa locuinţei lui Jeff Bezos VIDEO

Această acţiune de protest a avut loc la o zi după ce averea netă a lui Bezos a depăşit 200 de miliarde de dolari, iar acesta a devenit cea mai bogată persoană din istorie, potrivit Forbes. Averea lui Bezos a crescut cu aproape 85 de miliarde de dolari din ianuarie, în urma creşterii profitului Amazon în contextul pandemiei covid-19.

Într-o înregistrare video postată pe Twitter de site-ul conservator Washington Examiner, un fost muncitor la un depozit Amazon, Christian Smalls, un critic vocal al Amazon, îndeamnă compania să dubleze salariul minim de 15 dolari pe oră la 30 de dolari pe oră, în urma îmbogăţirii lui Bezos. Acţiunea a fost organizată de către Congress of Essential Workers, o asociaţie înfiinţată de către Smalls.

Citeşte şi Amazon a înregistrat cel mai mare profit din istorie! Jeff Bezos se pregăteşte să devină primul om cu o avere de 200 de miliarde

Daţi-ne un motiv bun de ce nu merităm un salariu minim de 30 de dolari (pe oră), în timp ce acest om face 4.000 de dolari pe secundă„, a protestat Smals, care a fost concediat de la depozitul Amazon din Staten Island, după ce a cerut standarde de siguranţă mai bune în timpul pandemiei covid-19. Smalls acuză că a fost concediat ca represalii în urma organizării unei greve, după ce un angajat al gigantului a fost testat pozitiv cu covid-19, iar Amazon a negat acest lucru.

După concediere, el şi-a multiplicat protestele faţă de Amazon şi Bezos. La 10 august, a organizat un protest în faţa blocului în care se află apartamentul lui Bezos la New York. Unii angajaţi Amazon şi-au exprimat nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă în timpul pandemiei covid-19, care a reprezentat un adevărat boom financiar pentru gigant.

Amazon a raportat că a avut o cifră de afaceri de 88,9 miliarde de dolari în al doilea trimestru din 2020 – un record al companiei.

Era neclar dacă ghilotina instalată la conacul lui Bezos avea lamă sau funcţiona. Congress of Essential Workers a refuzat să comenteze în acest sens. Contactat de BI, un purtător de cuvânt al Amazon nu a răspuns imediat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai veche limbă din Europa. Se mai vorbește doar în două țări, de un număr restrâns de oameni, iar originile ei sunt neclare
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Rețeaua de ofițeri de informații din jurul lui Simion. Mentorii liderului AUR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot cere despăgubiri. Obligatoriu pentru românii care stau cu chirie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte