Casa de Insolvenţă Transilvania: În 2012 vor fi mai puţine insolvenţe, dar mai importante

Numărul insolvenţelor va scădea în acest an, însă vor apărea cazuri de companii mari, precum şi de societăţi deţinute de stat, care vor apela la această măsură, iar retailul, imobiliarele şi industria rămân cele mai expuse domenii, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).
Romania TV
29 feb. 2012, 12:47
Casa de Insolvenţă Transilvania: În 2012 vor fi mai puţine insolvenţe, dar mai importante

„Numărul insolvenţelor se va reduce, însă vor apărea insolvenţe importante. Companiile mici cu probleme s-au cernut în primii ani de criză. Anul 2012 va fi anul mid market (a companiilor mijlocii şi mari, n.r.). Companiile mari au reuşit să ţină sub control situaţia până acum, însă profitabilitatea a scăzut, prin urmare ne aşteptăm să vedem cazuri importante de companii intrate în insolvenţă în acest an”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Radu Lotrean, co-fondator CITR.

Anul trecut un număr aproape 20.000 de firme au intrat în procedura de insolvenţă.

Lotrean a adăugat că devalorizarea activelor cu care au fost garantate creditele nu mai poate fi ţinută sub control de către creditori, ceea ce va duce la intrarea în insolvenţă şi a companiilor mari.

El a arătat că în continuare va creşte numărul cererilor de intrare în insolvenţă din partea debitorilor, iar bancile vor rămâne cei mai importanţi creditori.

În opinia sa, anul acesta ar putea apărea şi primele restructurări de companii de stat, care sunt supraîndatorate.

„Companiile de stat fără management performant şi cu arierate trebuie restructurate. Anul 2012 va fi anul procedurilor de reorganizare a companiilor de stat. Aceste companii au două probleme, activitatea curentă nu generează profit şi pentru asta trebuie un management performant, şi sunt supraîndatorate. De aceea un management privat trebuie dublat de un proces de reorganizare astfel să fie rezolvate ambele probleme: managemntul să rezolve problema profitabilităţii, iar reorganizarea pe cea a supraîndatorării”, au explicat reprezentanţii CITR.

Scăderea consumului va afecta în continuare retailul, sectorul imobiliar şi industria.

„Micii retaileri sunt foarte afectaţi de scăderea consumului, noi avem 15-20 de retaileri imporanţi în portofoliu. În sectorul imobiliar, proiectele începute în 2007-2008-2009 se află într-un blocaj din cauza lipsei de finanţare”, a adăugat Lotrean.

Pe de altă parte, reprezentanţii CITR se aşteaptă ca în acest an să fie interesaţi de preluarea de active ale firmelor în insolvenţă investitori instituţionali, în condiţiie în care până acum valorificarea proiectelor a fost realizată de investitori strategici, cum a fost în cazul City Mall sau Tiago Mall, ambele cumpărate de companii din sectorul imobiliar.

„Au început oamenii cu bani să vadă România ca destinaţie atractivă pentru investiţii. Ne aşteptăm să începem să valorificăm active spre sfârşitul anului, având în vedere că bătrânii spun că după şase luni de creştere a bursei, economia va începe să crească, iar după alte şase luni vor începe şi investiţiile. Pregătim o tranzacţie cu o firmă din industrie, care ar urma să fie preluată de un investitor instituţional”, a declarat Adrian Cionca, co-fondator al CITR.

CITR este unul dintre cei mai importanţi practicieni de insolvenţă din România şi a gestionat procedura de insolvenţă a peste 500 de firme.

DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
De ce să nu gătești niciodată mazărea direct congelată. Greșeala pe care multe gospodine o comit
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit liniștit în somn. Tuturor ne va fi teribil de dor de el!
Playtech.ro
România riscă să rămână fără fonduri europene. Singurul stat cu probleme ale deficitului care nu a trimis raportul anual la Bruxelles
DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Adevarul
Cum încearcă nord-coreenii să ascundă un distrugător scufundat în fața lui Kim Jong-un. „Este un lucru rușinos”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
România, la doi pași de o nouă criză energetică. Țara e din nou vulnerabilă
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Continuă televonela în lumea bogătașilor. Impresara a reacționat după ce a văzut că milionarul și amanta se căsătoresc
kanald.ro
Breaking News! Circulația la metrou este oprită. O persoană a murit la stația Unirii
Cancan.ro
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă talonul auto. Obligație pentru șoferii români la noul buletin. Au timp numai 30 de zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Horoscop zilnic, 23 mai 2025. Astrele impart norocul. Patru zodii isi schimba destinul la 180 de grade
MediaFlux
Cutremur aproape de București! INFP anunță că seismul a avut loc la doar 12 KM adâncime. Ce magnitudine a avut
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zodiile care au cununiile legate. Nu au deloc noroc în dragoste