Clădirea, ridicată între anii 1925 și 1926, a fost Casă de Oaspeți a județului Arad în perioada comunistă. Din anul 2000 aceasta a fost retrocedată moștenitorilor baronului Francisc Neuman. În urma rerocedării, Consiliul Județean Arad a primit aproape trei miliarde lei vechi, sumă ce reprezintă contravaloarea investițiilor făcute după naționalizare, de Statul Roman. Casa Neuman este o bijuterie arhitecturală care a impresionat de-a lungul timpului numeroși oameni de afaceri, artiști sau șefi de stat din întreaga lume. Valoarea acesteia este evaluată între 3 și 3,5 milioane de euro.