Casa Regală a României neagă faptul că principele Radu ar fi fost colaborator al Securităţii înainte de 1989

Principele Radu neagă, prin intermediul unui comunicat de presă, că ar fi fost colaborator al Securităţii. În răspunsul trimis BZI, oficialii Casei Regale invocă faptul că principele Radu, pe numele său Radu Duda, ar avea un certificat CNSAS prin care se adevereşte că nu a fost colaborator al Securităţii. Reacţia Casei Regale a României vine după ce BZI a scris recent că principele Radu a colaborat cu fosta Securitate, in perioada cat a fost actor la Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi, avand ca sarcina sa intocmeasca note informative. Potrivit bzi.ro, numele Radu Duda apare pe o listă cu zeci de persoane care au colaborat cu vechiul regim, tabelul fiind intitulat "Persoane de sprijin". 
Romania TV
20 nov. 2017, 10:30
Casa Regală a României neagă faptul că principele Radu ar fi fost colaborator al Securităţii înainte de 1989

Reprezentantii Casei Regale neagă implicarea principelui Radu în activitati de informare inainte de 1989. 

„În luna septembrie 2007, Principele Radu al României a primit un certificat de la CNSAS prin care se atesta ca nu exista nicio dovada a colaborarii sale cu Securitatea. Documentul, pe care îl puteti solicita de la CNSAS daca doriti, mentioneaza repetate cereri formulate de CNSAS la diverse institutii ale statului pentru verificari. Dupa zece cautari succesive, certificatul CNSAS contine concluzia de necolaborare. Iar lista cu „persoanele de sprijin” din anul 1986 de care vorbiti nu contine nicio semnatura sau angajament ale Altetei Sale Regale. Nici Principele Radu, nici presa nu a identificat pâna în ziua de azi persoana care a alcatuit aceasta lista”, se arata in raspunsul oficial al Casei Regale.

Potrivit bzi.ro, principele Radu, in perioada cat a fost actor la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi, a colaborat cu fosta Securitate, avand ca sarcina sa intocmeasca note informative catre structura de securitate. Totul s-a intamplat pe data de 9.09.1986. La Revolutie, biroul Mariei Ghitulica, ultimul prim-secretar PCR de la Iasi, a fost spart si s-au descoperit mai multe documente inregistrate ca „Strict Secret”. Acestea contineau o lista cu zeci de persoane care au colaborat cu vechiul regim, tabelul fiind intitulat „Persoane de sprijin”. Printre ultimele pozitii apare si numele Radu Duda.

Radu Duda s-a nascut în data de 7 iunie 1960, in municipiul Iasi, provenind dintr-o familie de medici. A absolivt Liceul „Costache Negruzzi”, in anul 1979. Dupa terminarea liceului, a intrat la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. La admitere a fost al patrulea pe lista. Facultatea a fost absolvita in 1984, la clasa profesorului Olga Tudorache.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI