Incendiul ar fi pornit de la omul străzii lăsat de familie să doarmă într-o anexă a casei. „S-a culcat acolo într-o cameră şi a adormit probabil cu ţigara aprinsă”, spune proprietarul.
În timpul incendiului, o gravidă s-a intoxicat cu fum şi a făcut atac de panică. „Văzând vâlvătaia, i s-a făcut rău. Am stabilizat-o hemodinamic după care am transportat-o la UPU Tulcea unde vor fi continuate investigaţiile având în vedere vârsta înaintată a sarcinii”, a precizat medicul Radu Nicolae Sicinschi.
Pompieri au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge flăcările care au făcut scrum casa şi o anexă. „Intervenţia a fost dificilă din cauza accesului îngreunat la locul intervenţiei şi din cauza numărului mare de dependinţe de lângă imobil. Din fericire nu sunt victime”, a declarat Ionuţ Denisiuc, de la ISU Tulcea.
Familia este săracă şi nu are acum cu ce să îşi repare casa.