Castelul de la Zlatna a fost martor al perioadei de glorie a locului, legata de exploatarile de aur din zona, apoi a fost folosit ca scoala si tabara scolara, pentru ca in anii ’80 sa fie oferit unei unitati militare. Celebritatea castelului este legata de faptul ca aici a fost filmata o parte importanta din filmul „Noi, cei din linia intai”, film regizat de Sergiu Nicolaescu si in care au jucat Ion Besoiu, Colea Rautu, Valentin Uritescu si Stefan Iordache.
In timpul filmarilor, castelul a fost avariat serios, fiind, ulterior abandonat, iar dupa Revolutie a ajuns in prorietatea Consiliului Judetean Alba. A fost cumparat in 2004, in schimbul a aproximativ 400.000 de lei, de un om de afaceri italian cu scopul de a-l transforma in hotel, insa acesta a renuntat la proiect si l-a pus in vanzare. Proiectul prevedea amenajarea a 23 de apartamente cu restaurant si bucatarie la demisol, scrie Ziare.com.
Valoarea se vanzare a constructiei a scazut de-a lungul anilor de la 500.000 de euro, pana la mai putin de jumatate ca urmare a lipsei clientilor interesati de castelul urias aflat langa DN74, Alba Iulia – Abrud. Tranzactia ar fi fost realizata prin intermediul unei case de avocatura din Cluj-Napoca. Viitoarea destinatie este, cel mai probabil, cea de hotel. In apropiere sunt fonduri de vanatoare importante, ceea ce ar justifica o investitie pentru amatorii de vanatoare.
Castelul este asezat pe un teren de 8.800 de mp, are o suprafata construita de 1358 mp. Proprietarul italian a finantat o serie de lucrari de consolidare si reabilitare care a asigurat conservarea cladirii, dar va si usura misiunea viitorului proprietar: izolarea fundatiei, compartimentarea interioara, inlocuirea acoperisului si a sarpantei, inlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale.
Castelul și ruinele uzinei de mercur care a funcționat în zona Zlatna – Izvorul Ampoiului, sunt singurele vestigii arhitectonice, ale patrimoniului industrial care amintesc de exploatarea cinabrului (sulfură naturală de mercur, care se cristalizează în sistemul trigonal, apărând sub diverse culori).
Castelul a fost construit în stil neoromânesc, între anii 1936 – 1939, din inițiativa lui Grigore Gigurtu ( inginer, om politic, s-a numărat printre prosperii oameni de afaceri din România interbelică. Gigurtu era acţionar şi patrona numeroase întreprinderi de minerit: Societatea minieră “12 Apostoli” din Brad – Gura Barza,precum si la minele de mercur din Valea Dosului, reuşind să acumuleze o importantă avere din aceste activităţi.
Industriaş de succes, Gigurtu nu a avut acelaşi talent pentru cariera politică. În vara anului 1940, după ce ţara noastră cedează în faţa ultimatului sovietic de a evacua Basarabia şi nordul Bucovinei, regele Carol al II-lea l-a numit preşedinte al Consiliului de miniştri în speranţa că va putea reorienta politica externă a României spre puterile Axei şi să salveze ce se mai putea din România Mare.
Din nefericire, soarta României era deja stabilită de Marile Puteri revizioniste, iar izolarea de pe plan internaţional a determinat autorităţile de la Bucureşti să accepte şi dictatul de la Viena care oferea Ungariei nord-vestul Transilvaniei. Aceste decizii i-au compromis imaginea, un preţ pe care l-a plătit scump în temniţele comuniste, unde și – a găsit și sfârșitul, la vârsta de 73 ani, în penitenciarul din Râmnicu Sărat).
Rolul “castelului” în epoca interbelică, a fost acela de palat administrativ al minelor și uzinelor de mercur.
După venirea la putere a regimului comunist, și a Naționalizării din anul 1948, “castelul” a fost folosit ca și tabără de vară pentru pioneri, apoi ca sediu de școală, iar la începutul anilor 1980 a fost dat în grija unei unități militare.
Perimetrul pe care întinde “castelul” de la Izvorul Ampoiului, este de 8.800 metri pătrați, construcția fiind compusă din trei etaje, având în total 19 camere, alimentare proprie cu energie electrică şi apă potabilă.
“Castelul” este construit în întregime din cărămidă aparentă, a fost dotat la subsol cu bazine de bazalt pentru depozitarea mercurului, care din păcate nu mai există.