Echipa coordonată de Daniel Bonn (Institutul de fizică de la Universitatea din Amsterdam – Laboratorul de fizică statistică ENS, Paris) spune că cele mai stabile castele din nisip au o concentraţie foarte mică de apă (circa 1%), iar înălţimea maximă la care pot ajunge depinde de diametrul bazei.
Funcţia apei este de a crea mici „poduri” care fac ca firele de nisip să se lipească între ele, crescând stabilitatea structurii.
În schimb, nisipul uscat poate cu greu să-şi suporte propria greutate.
Nisipul care conţine doar o cantitate mică de apă poate fi sculptat pentru a forma impresionante castele de nisip – cu o înălţime de până la cinci metri.
Însă o concentraţie prea mare de apă poate destabiliza structura, aşa cum se întâmplă în cazul alunecărilor de teren.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, Daniel Bonn şi colegii săi au studiat stabilitatea coloanelor din nisip, atât în teorie, cât şi în practică.
Ei au mai demonstrat că un castel de nisip poate fi chiar scufundat dacă este realizat dintr-un nisip special, hidrofug. Apa, care în mod normal este folosită ca adeziv, este în acest caz înlocuită cu bule de aer.
Aceste cercetări pot avea aplicaţii în lucrările de geniu civil şi mecanica solurilor.