Castelul Peleş este lăsat fără încălzire de o lună. Ministerul Culturii: Casa Regală trebuie să se ocupe

Castelul Peleş, unul dintre cele mai importante edificii din România, este de o lună fără încălzire, din cauza unei defecţiuni la centrală, potrivit Mediafax. Există riscul apariţiei mucegaiului şi a unei ciurperci a lemnului. Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Culturii susţin că nu este problema lor, că rezolvarea defecţiunii este de datoria Casei Regale.
Romania TV
09 mart. 2018, 09:20
Castelul Peleş este lăsat fără încălzire de o lună. Ministerul Culturii: Casa Regală trebuie să se ocupe

Castelul Peleş a rămas fără căldură după ce o centrală termică montată acum 27 de ani s-a stricat. În muzeu sunt zero grade, iar în birouri 2 grade. Din cauza frigului şi a umezelii, muzeografii atrag atenţia că există riscul apariţiei unei ciurperci, denumită „cancerul lemnului”.

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Peleş, Daniela Voitescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că centrala termică s-a defectat de aproximativ o lună. 

„Centrala termică s-a defectat. Ea a fost montată în 1991. De o lună aproape nu avem căldură. Nu ştim ce s-a întâmplat. Nu se poate repara. Noi am încercat, dar nu am reuşit să o reparăm”, a spus Voitescu.

Potrivit acesteia, vizitatori sunt în continuare, oamenii stând cu gecile pe ei. Însă, din cauza umezelii, există riscul apariţiei ciupercii merulius lacrymas, denumită şi „cancerul lemnului”.

„Este foarte periculos. Nu numai frigul. Există riscul, din cauza respiraţiei vizitatorilor, să crească umiditatea în încăperi. Şi e periculos pentru că poate apărea mucegaiul, dar şi ciuperca merulius lacrymas, care e numită şi cancerul lemnului. Ea apare când nu există spaţiu încălzit şi aerisit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Muzeului Peleş.

Daniela Voitescu a declarat că Ministerul Culturii a fost sesizat că în Castelul Peleş nu există căldură, iar reprezentanţii ministerului au răspuns că reparaţia trebuie făcută de proprietar, respectiv Casa Regală.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului rege al României Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km, în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna a primit numele de Sinaia.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai marea actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Plățile în numerar, eliminate. Românii care vor folosi doar cardul din 1 aprilie
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari