CASTIGATOR INSULA IUBIRII 2018: Momentele au fost cu atât mai grele pentru Mirela, care înainte ca Mircea să părăsească insula, a făcut un pas riscant și i-a spus povestea vieții sale. Aceasta i-a scris pe un bilet povestea încarcerării sale, în ciuda temerilor că ar putea pierde ce a construit cu el și deși în relația sa cu Ionuț Gojman nu a avut curaj să facă, iar acesta a aflat singur, de pe internet.
„N-am plâns de ani de zile în hohote, mi-e și groază să mă uit spre clădirea aceea în care au stat ei. Când am văzut că pleacă, mi s-a rupt cerul”, a spus Mirela la câteva minute după plecarea lui Mircea.
Nicoleta Dragne a acceptat rolul de ispită pentru a doua oară, după ce în sezonul cu numărul 3 a reușit să dezbine unul dintre cele mai solide cupluri: Nicoleta Molnar și Cătălin Meșter. Cu toate acestea, la sosirea sa în Thailanda, Ionuț, prieten cu Meșter, s-a declarat neimpresionat de ispită. Acum, după doar câteva săptămâni alături de Nicoleta, Gojman îți înghite cuvintele.
La o nuntă în Dej, ne-am întâlnit cu Nico și Cătălin și ne-am dat seama că personajele nu sunt fictive, că totul e în regulă, că oamenii sunt normali. Am devenit prieteni, ne mai întâlnim cu ei, le-am zis să ne sfătuiască, iar Cătă mi-a zis să fiu natural. Nu am deschis cu ei subiectul Nicoletei, ispita, cred că a fost un moment de slăbiciune al lui, iar ea a profitat”, spunea Ionuț la sosirea în Thailanda.
De atunci însă, cei doi au petrecut împreună tot timpul disponibil pe „Insula Iubirii”, iar acum, aproape de final, Gojman și-a schimbat părerea și a recunoscut că a înțeles, în sfârșit, ce l-a făcut pe prietenul său Cătălin Meșter să se îndrăgostească de ispita Nicoleta. „Cred că ei i se potrivește un bărbat ca mine care nu se plictisește de viață. După primele ieșiri în club sau la niște evenimente, s-ar da cu capul de pereți. Cred că și Cătălin s-a îndrăgostit de nebunia asta a ei”, a spus Gojman.