CASTRARE CHIMICĂ pentru pedofili. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţi

Problema castrării chimice a pedofililor ajunge din nou pe masa Parlamentului. Conform unui proiect de lege aflat pe masa deputaţilor, pedofilii ar putea fi obligaţi să urmeze un tratament hormonal, iar cei care se vor supune măsurii ar putea beneficia de o reducere a pedepsei la jumătate. Proiectul naşte însă controverse, unii dintre aleşi fiind revoltaţi de idee. Proiectul a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este camera decizională.
Romania TV
17 mart. 2015, 13:03
CASTRARE CHIMICĂ pentru pedofili. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţi

Iniţiatorii proiectului de lege 44/2015 privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor susţin că „pentru prevenirea violentei şi a abuzurilor sexuale împotriva minorilor, în scopul ocrotirii şi sprijinirii bunei dezvoltari fizice şi psihice ale acestora” noul cod penal ar trebui completat cu prevederea ca pedofilii să poafi fi obligaţi să urmeze tratamentul de castrare chimică. 

Potrivit proiectului de lege, „Dupa alineatul (3) al articolului 109 se introduce un nou alineat, alin (4), cu urmatorul cuprins: (4) in cazul infractiunilor de agresiune sexuală asupra minorilor sau urmate de moartea victimei, fiiptuitorul poate fi obligat sa urmeze tratamentul de castrare chimică dacă a beneficiat, prin consimtământul său, de prevederile art. 218 alin. (4 prim) sau art. 220 alin. (4 prim). 

Dupa alineatul (4) al articolului 218 se introduce un nou alineat, alin (4 prim) cu urmatorul cuprins:

(4 prim) În cazul faptei prevăzute la alin. (1)-(4), limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate numai dacă fiiptuitorul acceptă să urmeze un tratament de castrare chimică.
Dupa alineatul (4) al articolului 220 se introduce un nou alineat, alin. (4 prim) cu urmatorul cuprins: „in cazul faptei prevazuta la alin. (2), limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate numai daca faptuitorul accepta i urmeaza un tratament de castrare chimica”.

Potrivit proiectului de lege, tratamentul de castrare chimica se efectueaza în sectii specializate în condiţii de securitate în regim spitalizat sau ambulatoriu pentru continuarea tratamentului In perioada pentru care fiiptuitorul a acceptat sa-l urmeze. Tratamentul de castrare chimicii se administreaza numai dupa obtinerea avizelor favorabile de la un psiholog, medicul sexolog şi psihiatru.

Proiectul a fost respins de Senat, iar în prezent a fost trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Marţi, proiectul s-a aflat în dezbatere la Comisia Juridică. 

„Nu mi se pare normal să mutilezi pe cineva, nu mi se pare normal să aplicăm pedepse corporale în acest secol. (…) Sunt de acord că trebuie pedepsiţi, sunt de acord că pedepsele trebuie să fie aspre, dar nu sunt de acord să produci o suferinţă unui om. Nu am văzut nicăieri un punct de vede al unui medic care să ne spună ce se va întâmpla cu organismul celui asupra căruia se aplică diverse substanţe chimice, cum va fi el afectat atât fizic, cât şi psihic”, a declarat deputatul jurist Luminiţa Adam, într-o intervenţie la România TV

„Pedofilia este un abuz îngrozitor împotriva copiilor şi trebuie maxim pedepsită, dar nu prin pedepse corporale pentru că, principial vorbind, o pedeapsă corporală seamănă prea mult cu ideea unei răzbunări. Cred că un stat democratic nu ar trebui să recurgă la pedepse corporale, ori la pedeapsa cu moartea, ci să dea pedepse privative de libertate, eventual de privarea de anumite drepturi”, a susţinut deputatul Remus Cernea, la România TV

DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Care este cel mai bun ulei pentru prăjit. Se găsește în orice magazin și nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: “Ține foarte bine”
Capital.ro
Anunț pentru cei care stau la bloc. Se verifică de miercuri, 18 septembrie. Este obligaţia asociaţiilor de proprietari
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Noi locuri de muncă în România. O companie uriașă se mută din Bulgaria în țara noastră
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
Profesorii l-au dat de gol pe George Simion. Cum a fost ca student
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
„Încă am o viață sexuală foarte bună cu el”. Victoria Beckham dezvăluiri intime incendiare despre David Beckham
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Alex Bodi, a RĂBUFNIT după ce Ema Uta a fost surprinsă, din nou, cu alt bărbat: „Să distrugă…” Mesaj FINAL pentru femeia pe care voia să o ia de soție
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Când vor primi pensionarii restul de bani din pensiile recalculate greșit. Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice
Capital.ro
Ungaria e în alertă! Restricții de circulație în zilele următoare. Românii au interzis!
StirileBZI
Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc următorul cutremur devastator în România: „Sunt lucruri curioase cu Vrancea!”
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
stirilekanald.ro
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
substantial.ro
Atenționare pentru cetățenii români: Restricții de circulație în Ungaria din cauza inundațiilor
MediaFlux
AU EXPLODAT în BUZUNAR! RĂSTURNARE TOTALĂ în RĂZBOI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...