Cât a costat nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Organizarea fără cusur a evenimentului a scos o sumă uriașă din conturile familiei nou-întemeiate

Duminica, 27 octombrie 2024, Iancu Sterp și Denisa Coțolan și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu, după ce, în urmă cuo săptămână, au dat cu subsemnatul la Starea Civilă. Pe cât de modestă a fost cununia civilă, pe atât de opulentă a fost petrecerea care a urmat cununiei religioase. Noua familie Sterp, formată din Denisa și Iancu, a scos o mică avere din conturi ca să organizeze o nuntă ca în povești. Iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor.
Irina Dumitrescu
28 oct. 2024, 17:15
Cât a costat nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Organizarea fără cusur a evenimentului a scos o sumă uriașă din conturile familiei nou-întemeiate

Nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan a întregit tabloul nunților de vedete din această toamnă. După Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, după Lora și Ionuț Ghenu, după Theo Rose și Anghel Damian, iată că a venit și rândul mezinului familiei Sterp să se așeze la casa lui.

După o cununie civilă în care a ales ca tematică „Vestul Sălbatic”, iar mirii și invitații au avut ținute de cowboy, nunta a fost una pe lux și opulență. N-au lipsit laserele și preparatele simandicoase, nunta dorindu-se a fi un mix între tradițiile locale și elemente moderne. Și a sărit lejer de suta de mii de euro! Cel puțin asta susține Răzvan Babană, unul dintre cei mai apreciați organizatori de nunți din România.

Citeste si Câți bani au dat invitații la nunta lui Iancu Sterp și a Denisei Coțolan. Suma colosală pe care mirii au adunat-o

Sute de persoane au fost alături de Denisa și Iancu în cea mai frumoasă zi din viața lor. Banii au zburat pe dedicații, iar Adrian Minune, unul dintre artiștii veniți să întrețină atmosfera, a plecat cu buzunarele doldora.

Cât a costat nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Organizator de nunți: „E cel mai exclusivist restaurant din acea zonă”

Tradiția crainicului care prezintă nunta, cununia religioasă, restaurantul, servirea individuală, jocul de artificii pe muzică, baloanele cu heliu, laserul cu sclipici, panoul cu primele mesaje dintre miri – toate aceste aspecte au făcut din nunta lui Iancu cu Denisa un eveniment unic. Și pentru toate aceste elemente, Răzvan Babană le-a dat o bilă albă mirilor, care au reușit să organizeze un eveniment fără cusur.

La noi în zona asta încă se mai poartă crainic sau stareț, cel care prezintă cumva tot, și el a avut un fel de poezie, și ea, pentru frați, pentru mamă. Cununia religioasă mi-a plăcut foarte mult. Nu mi-a plăcut, personal, locul de poze deloc. Am văzut că Adrian Minune a cântat la 12 noaptea și a făcut show. 

La un moment dat, am văzut pe Instagram că i-a dat Culiță, doar lui Adrian, vreo 30.000 de euro. Și atunci, grosso-modo s-a trecut de suta de mii. Nu știu cât a fost meniul, dar știu să îți zic că la Domeniile Streiului e cea mai exclusivistă locație din acea zonă.

Citeste si Ileana Sterp, emoționată când și-a văzut tatăl la nunta fratelui său: „Ne bucurăm că e alături de noi”

Au mers și pe servire individuală cum se face la nunți. Au avut și afară platouri, o zonă în care te serveai, ca un fel de bufet suedez, cu fructe de mare și tot felul de nebunii.

A fost absolut superb jocul de artificii, făcut unul pe muzică. Sunt artificiile astea muzicale, foarte scumpe, costă vreo 10.000 de euro. Foarte interesante și baloanele cu heliu, perdeaua de artificii. Au încercat să folosească tot ce este pe piață la ora actuală. Au avut și laserul ăla cu sclipici. Inedit mi s-a părut panoul cu primele mesaje dintre ei, la intrarea în restaurant, interesantă ideea”, a analizat Răzvan Babană pentru FANATIK.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Orașul în care poți să primești o casă fără să plătești nimic: „Tot ce ai nevoie este…”
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
Playtech.ro
Satul plutitor din România pe care puțini îl cunosc. Arată ca o bijuterie ascunsă între munți
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
„Du-te dracu'!”. Ceartă violentă la Casa Albă, sub nasul lui Donald Trump. „Comportamentul lui Elon începe să fie obositor”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei regiuni din România vor fi lovite de ciclonul ce a generat cod roșu în Europa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Cât costă trei nopți de cazare în hotelurile vedetelor noastre, în minivacanța de 1 Mai 2025
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Facturile la energie NU sar în aer de la 1 iulie. Ce pregătește Guvernul pentru românii vulnerabili
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”