Cât câștigă Adi Sînă din nunțile din India. Anca Serea a dat totul din casă: „A avut concerte în India și Pakistan, merge foarte des acolo”

Adi Sînă câștigă o avere din concertele pe care le are în afara țării, mai exact în Asia. Artistul are o mulțime de evenimente private în India și Pakistan, iar cu banii câștigați acolo reușește să-și întrețină foarte bine întreaga familie, pe cei șase copii ai lui.
Filip Stan
01 iun. 2022, 11:05
Cât câștigă Adi Sînă din nunțile din India. Anca Serea a dat totul din casă:

Adi Sînă câștigă cel mai bine la nunți. Onorariul său poate ajunge și la 7.000 de dolari, iar acești bani nu-i împarte cu nimeni fiindcă prestează singur, fără formație.

Artistul colaborează cu asiaticii din 2011, atunci i s-a propus inclusiv să scrie o piesă pentru coloana sonoră a unui film. Pe lângă Adi Sînă, și Iulia Vântur se bucură de mult succes în India, fosta prezentatoare, care e iubita actorului Salman Khan, are concerte peste concerte și e foarte apreciată.

„Indienii sunt extrem de bogați, plătesc bine mai ales la nunți. Acolo o nuntă ține trei-patru zile, chiar și o săptămână, au momentele lor, cu mulți artiști internaționali”, a mărturisit Anca Serea pentru impact.ro.

Anca Serea a mai spus că soțul ei este și în momentul de față în India, unde a avut multe concerte. „A avut concerte în India și Pakistan. El merge foarte des acolo, are publicul lui, a fost chiar și-n pandemie. Are multe evenimente și private. Cântă la Universități, pe stadioane, unde e nevoie și de poliție”, a adăugat aceasta.

În tot acest timp, Anca a plecat cu cei șase copii la Disneyland de 1 iunie. Fiindcă are frică de avion, a plecat cu trenul și face o oprire de o zi în Austria.

„Am vrut să le fac copiiilor o surpriză de 1 iunie. Vom merge toți, mai puțin Adi, care e plecat din țară, întrucât are concerte în India și Pakistan, și cea mică, Leea, care va rămâne acasă, întrucât mi-ar fi fost greu, singură, și cu ea. Ar fi trebit să le fac programul celor mari în funcție de ea. Rămâne cu mama și cu bona. Cred că va veni și David (n.r. fiul cel mare, care studiază în Olanda), direct la Paris. Mergem la Viena, facem o pauză, apoi la Disneyland”, a mai spus prezentatoarea.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Anca Sina Serea (@anca_sina_serea)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Anca Sina Serea (@anca_sina_serea)

Citește și Mutare-surpriză pentru Anca Serea. Nu o să mai prezinte Știrile din Sport de la Prima! Schimbarea la care nu se gândea nimeni

Citește și Anca Serea, despre relaţia cu Adi Sînă: „Noi suntem foarte diferiți, avem 11 ani împreună”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți