Cât costă întreţinerea şi deszăpezirea drumurilor

Valoarea contractelor multianuale de întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor din România în perioada 2008 - martie 2012 depăşeşte un miliard de euro (5 miliarde de lei), potrivit informaţiilor remise vineri AGERPRES de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Romania TV
27 ian. 2012, 10:03
Cât costă întreţinerea şi deszăpezirea drumurilor

Valoarea totală a contractelor, valabile în perioada 2008 – 31 martie 2012, este de 4,45 miliarde lei, fără TVA, reprezentând peste un miliard de euro, potrivit sursei citate. Multe dintre contracte, încheiate pentru fiecare Secţie de Drumuri Naţionale, au fost semnate pe parcursul anului 2008.

Pentru întreţinerea celor două autostrăzi au fost alocate 101,16 milioane lei, fără TVA, pentru Autostrada Bucureşti – Piteşti, inclusiv Centura Piteşti, iar pentru Autostrada Bucureşti – Cernavodă au fost alocate 121,90 milioane de lei, fără TVA.

Întreţinerea include atât deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, cât şi lucrări de protecţie, reparaţii sau aducere la starea iniţială a acestor drumuri în cazul unor situaţii în care drumul este afectat de cauze naturale, alunecări de teren, ninsoare sau de încălcarea normelor legale privind portanţa în cazul transporturilor de marfă.

CNADNR va organiza, începând cu luna februarie, licitaţii pentru serviciile de întreţinere curentă a drumurilor naţionale şi în perioada 2012 – 2014 în zona Bucureştiului şi la alte trei direcţii de drumuri.

Valoarea totală a contractelor este de 205 milioane de euro, fără TVA, urmând ca în prima parte a anului să fie scoasă la licitaţie întreţinerea a 8.700 de kilometri de drumuri naţionale, potrivit anunţului companiei.

Noile contracte conţin clauze stricte pentru a asigura respectarea parametrilor de calitate. În acest sens, pentru neîndeplinirea totală a unei comenzi, prestatorul va plăti daune compensatorii în cuantum de 20% din valoarea comenzii, iar pentru neîndeplinirea parţială a unei comenzi prestatorul va plăti daune compensatorii în cuantum de 10% din valoarea comenzii.

Totodată, pentru neexecutarea totală a unei comenzi prestatorul va plăti daune compensatorii de 100.000 euro, iar în cazul unei defecţiuni prestatorul va înlocui utilajul defect în maximum două ore de la constatare.

Utilajele de deszăpezire (închiriate) vor fi dotate cu GPS (pentru monitorizare şi evidenţa activităţii) şi cu softul aferent, furnizând orele de funcţionare şi traseele parcurse, care vor fi ataşate la situaţiile de lucrări, mai prevede contractul cadru ce urmează să fie încheiat cu fiecare direcţie de drumuri.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai