Cât îi costă pe români masa de Paște. La ce preț a ajuns carnea de miel în acest an

Mai sunt doar câteva zile până la cea mai mare sărbătoare a creștinilor, Paștele. Credincioșii sărbătoresc învierea Domnului printr-o serie de obiceiuri și tradiții.
Alina Costache
04 apr. 2023, 09:39
Cât îi costă pe români masa de Paște. La ce preț a ajuns carnea de miel în acest an

Românii au început să facă deja cumpărături pentru masa tradițională de Paște. Marile magazine s-au aprovizionat special pentru această sărbătoare și își așteaptă clienții cu tot felul de produse.

De Paște, românii fac o masă mare cu toată familia pe care pun ouă încondeiate, miel, pască, cozonac, produse lactate, verdețuri de sezon. Anul acesta românii sunt nevoiți să facă adevărate eforturi financiare pentru a-și achiziționa toate cele necesare.

Citește și Veste tristă pentru cei mai săraci dintre români: ce se întâmplă cu pachetele cu alimente, pentru Paște

De multe ori, cumpărătorii aleg să cumpere cantități mai mici din produse tocmai fiindcă sunt pețuri așa mari și nu fac față. Alții renunță de tot la unele alimente.

În momentul de față, ouăle în piețe au prețuri care pleacă de la 1,20 lei/bucată, în funcție de producător și mărime. Când vine vorba de ingredientele necesare pentru pască, un kilogram de brânză e aproximativ 35 de lei, la fel ca kilogramul de nucă.

Verdeața poate fi găsită la toate tarabele, piețe, supermarketuri. O legătură de ceapă, spre exemplu, e în jur de 1,5 – 2 lei.

Eistă și varianta cumpărăturilor online pentru cei care nu vor să piardă timp în piețe sau supermarketuri. „De Paște, la fel ca și de Crăciun, un coș mediu depășește 350 de lei cu TVA, iar printre cele mai căutate categorii sunt ouăle. Avem în ofertă inclusiv ouă vopsite, carne, în special carnea de miel, dulciurile pentru cadouri”, a spus Andrei Popescu, directorul general al unui supermarket online, pentru ProTv.

Cât costă carnea de miel de Paște

Carnea de miel nu are prețuri foarte diferite de anul trecut. Un kilogram se vinde cu 40 de lei în acest an. „De exemplu, dacă și-ar lua o pulpă din spate, undeva la trei kilograme, înseamnă 120 de lei. 40 de lei kilogramul. Jumătate de miel are undeva la 5 -6 kilograme, cu tot cu organe, adică 240 de lei. Sau un miel întreg, la 10 kilograme, așa cum îl preferă în general clienții, undeva la 480 de lei – 500 de lei”, a declarat Marin Grasu, proprietarul unei măcelării.

Citește și Prognoza meteo aprilie 2023. Cum va fi vremea de Florii și de Paște în România

În Piața și în Hala Obor, un kilogram de carne de miel, cumpărat în carcasă, poate ajunge până la 45 de lei, conform unei analize făcute de Bugetul.ro. Prețurile diferă însă, în supermarketurile din România. Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a publicat imagini care arată că un kilogram de carne de miel în carcasă se vinde în Carrefour cu 48,90 de lei, în timp ce în alte piețe prețul pentru carnea de miel este între 39,99 și 41 de lei pe kilogram.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul