Cât timp să ții motorul mașinii pornit înainte de a pleca la drum, iarna. Ce spune Titi Aur 

Titi Aur, pilot și expert în conducerea defensivă, a explicat motivul, dar și cât timp trebuie să stai cu motorul mașinii pornit pe loc, înainte de a pleca la drum, iarna. 
Filip Stan
19 nov. 2024, 10:44
Cât timp să ții motorul mașinii pornit înainte de a pleca la drum, iarna. Ce spune Titi Aur 

Iarna își intră în drepturi și în România. De joi, vremea se schimbă radical, specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), anunțând lapoviță și ninsori în mare parte din țară, în perioada 18 noiembrie-1 decembrie. Miercuri, cerul se va înnora dinspre regiunile vestice, iar precipitaţiile se vor extinde treptat şi vor cuprinde toate regiunile. Va ploua, însã începând din orele serii, în zonele de deal şi de munte, în Maramureş şi  Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Moldova şi pe alocuri în rest vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã. Vor fi intensificãri ale vântului, la munte, cu precãdere la altitudini mari, unde rafalele vor fi de peste 80 km/h viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.

Citește și: Prognoza meteo. Un val de aer polar loveşte România la mijlocul săptămânii

 

Cât timp să ții motorul mașinii pornit înainte de a pleca la drum, iarna. Ce spune Titi Aur

În sezonul rece, mașinile trebuie să fie echipate corespunzător, mai ales înainte de a circula pe drumuri înghețate, cu polei și zăpadă. Și cum vremea se răcește semnificativ, sfaturile lui Titi Aur pentru șoferi în această perioadă sunt binevenite. Titi Aur, pilot și expert în conducerea defensivă, a explicat de ce și cât timp trebuie să stăm cu motorul mașinii pornit pe loc, înainte de a pleca la drum, iarna.

Citește și: Noi reguli la RAR. Motivul banal pentru care șoferii ar putea fi refuzați la inspecția programată

Titi Aur recomandă, înainte de a pleca la drum, să se stea câteva zeci de secunde cu motorul pornit pe loc. În condițiile în care plecarea de pe loc se va face fără încălzirea motorului, atunci uzurile ar putea fi mari.

„Dacă plec cu motorul rece de pe loc, uzurile sunt foarte mari când motorul este foarte rece”, a precizat expertul în conducere defensivă.

Pe de altă parte, pilotul susține că motorul nu trebuie să ajungă la o temperatură optimă, înainte de a pleca de pe loc. Dar în lipsa așteptării, piesele interne ale motorului, îndeosebi cele mobile, se uzează mai repede.

„Dacă pornesc motorul și îl las să meargă până când ajunge la temperatura normală de funcționare, va dura foarte mult, voi polua foarte mult și va ajunge foarte greu la acea temperatură. (…) Ideal este ca atunci când pleci iarna sau chiar și în perioade mai puțin reci, pornești motorul, după câteva zeci de secunde poți să pleci de pe loc. Dar atenție! Nu-l accelerezi, nu mergi la maxim, nu îl turezi!”, a mai spus Titi Aur, într-o postare pe Facebook.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce simbolizează și de ce nu se face oricând
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai