Cât va câştiga Eduard Hellvig ca director al Serviciului Român de Informaţii

Eduard Hellvig, propus ca şef al SRI, a declarat că soţia sa nu prea este încântată de viitorul său job întrucât leafa nu este prea îmbietoare în comparaţie cu salariul pe care l-a primit până acum ca europarlamentar. Potrivit ultimei declaraţii de avere a lui George Maior, salariul şefului contraspionajului românesc se ridică la aproape 1.200 de euro lunar
Filip Stan
25 feb. 2015, 11:50
Cât va câştiga Eduard Hellvig ca director al Serviciului Român de Informaţii

În declaraţia de avere depusă de George Maior în iunie 2014, la rubrica venituri fostul director al SRI a trecut suma de 64.300 de lei ca salarii încasate într-un an. Potrivit unui calcul aproximativ, directorul Serviciului ia puţin peste 5.300 de lei lunar, adică sub 1.200 de euro.

În aceste condiţii este uşor de înţeles de ce consoarta viitorului director este nemulţumită de banii pe care Hellvig îi va aduce în casă. Ca europarlamentar, Hellvig are o leafă de cinci ori mai mare, plus diverse sume pentru cheltuieli de cazare, deplasare etc.

Un europarlamentar primeşte o indemnizaţie lunară de 6.000 de euro. În plus, cheltuielile de deplasare şi chiria pentru un apartament la Bruxelles şi Strasbourg îi sunt decontate de către Parlamentul European.  Toate acestea se adaugă sumei de peste 20.000 de euro pentru plata angajaţilor şi cheltuielile cu biroul de europarlamentar.

Eduard Hellvig a fost întrebat de jurnalişti, marţi, despre trecerea de la salariul de europarlamentar la cel de şef al SRI. „Este o schimbare financiară. Astea sunt discuţiile care le am acasă, într-adevăr. Vă confirm acest lucru. Soţia nu este foarte încântată”, a spus Eduard Hellvig.

Acesta a precizat că viitorul statut de şef al SRI reprezintă o schimbare „fundamentală” a viitorului său şi a familiei sale, fapt la care a reflectat înainte de a accepta propunerea pe care i-a făcut-o preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!