Cătălin Bordea și Livia au divorțat. Cei doi au fost împreună zece ani, din care opt au fost, oficial, soț și soție. Chiar dacă nimic nu dădea de bănuit că relația lor nu mai funcționează, se pare că bruneta ar fi plănuit de mult timp despărțirea, scrie Cancan.ro.
De acum, Cătălin și Livia au o lună la dispoziție pentru a se răzgândi și a-și mai da o șansă căsniciei, dar acest lucru este puțin probabil. Ceea ce înseamnă că la finalul perioadei, bruneta va redeveni o femeie liberă.
„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul.
Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, spunea Cătălin Bordea.
Livia Bordea a recunoscut recent că trece printr-o perioadă mai dificilă și că se confruntă cu tot felul de stări mai ciudate, acesta fiind, se pare, și motivul pentru care s-a separat de soțul ei.
„Citeam azi undeva că depresia e atunci când corpul tău luptă să supraviețuiască, iar creierul vrea să te omoare. Probabil că, dacă ai fost în locul ăla întunecat, știi exact despre ce vorbesc. Pentru că eu am fost. Mi s-a spus că e moft, că pot sa trec peste, că trebuie doar să vreau. Ei bine, nu. Nu e suficient să vrei. Pentru că nu ai de unde să vrei.
Când nu există motiv să te trezești dimineața, când ai prefera să mori în loc să deschizi ochii după o noapte oricum nedormită… Când nu găsești explicație pentru starea îngrozitoare în care te afli, lume dragă, nu e suficient doar să vrei. Nu știu de ce scriu asta… Dar o să scriu. Pentru cei care cred că, dacă zâmbești mereu, automat ești fericit mereu. Poate ești. Dar e posibil să nu fii. Eu n-am fost.
Eu m-am trezit din somn plângând în hohote, aparent fără vreun motiv. Eu am dormit câte o oră pe noapte, timp de o lună. Eu am băut doar cafea și am mâncat biscuiți o bună perioadă. Altceva nu puteam. Tot ce știam e că eu nu mai pot așa. Mă priveam în oglindă și încercam, printre lacrimi, să mă adun.
Să îmi spun că sunt bine, că e o fază, un moft, cum mi se tot repeta. Dar tot ce îmi doream era să dispar. Mi s-a pus diagnostic, mi s-au recomandat pastile. Nu le-am vrut. Am plecat de unde eram… și eram în Paradis. Am luptat singură și nu știu dacă asta a fost cea mai bună alegere. Dar așa am știut eu să procedez. Nu mă plăcea nimeni și nu plăceam pe nimeni.
Încet, încet, și numai eu știu cum, mi-am revenit. Cred. Am ajuns să mă cunosc mai bine, pentru că durerea e bună profesoară. Am renunțat la oameni și am câștigat alții. Am învățat că tristețea asta profundă e chinuitoare, e paralizantă, dar se poate trece peste. Știu… Scriu asta pentru că acum 4 ani (n.r. – în 2012) nu eram bine deloc. Dar azi sunt”, a scris Livia Bordea, acum ceva vreme, pe Facebook.