Au fost foarte dificile cele două luni de izolare; nu doar pentru mine, dar cred că toată lumea a trecut cu greu această perioadă. Nu știai ce se va întâmpla, de aici și o stare de nesiguranță, de anxietate. Dar am găsit și părțile bune la această autoizolare, pentru că am învățat cum să mă comport într-o astfel de situație, am făcut lucruri pe care înainte nu aș fi avut, poate, timp să le duc la capăt. Nu am simțit deloc această senzație de “cușcă”, am avut timp pentru mine și pentru sufletul meu. În plus, am dat cu aspiratorul și am spălat vase mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată că aș fi putut face. Am făcut tot felul de treburi casnice.
Nu am restanțe la capitolul vacanțe. Cei care mă cunosc știu foarte bine că am încercat întotdeauna să îmbin utilul cu plăcutul, iar vacanțele mele însemnau prezentări de modă la care mai adăugăm câteva zile de relaxare, un timp în care mă bucuram de locația respectivă. Cunosc aproape fiecare loc al acestui glob. Acum sunt foarte responsabil și mă gândesc de două ori înainte de a pleca într-o vacanță. Chiar dacă suntem mai “liberi”, pericolul nu a trecut și trebuie să luăm în calcul să fim precauți chiar și când este vorba despre o vacanță.
Categoric, făcând parte dintre persoane cu risc crescut, situația m-a făcut să fiu foarte atent. La început am avut acea stare de anxietate, în care dezinfectam totul de mai multe ori. Apoi, în timp, m-am mai potolit, starea de panică a mai trecut, am respectat chestiile stricte, nu am dus totul la extrem. Am fost și sunt foarte responsabil. Pe toată perioada stării de urgență am respectat indicațiile autorităților, am stat în casă. Te simți vizat și cred că orice om se poate simți astfel pentru că, indiferent cât de sănătos ai fi, poți contacta virusul și îl poți da mai departe. Sper ca lupta cu acest virus să se termine cât mai curând.
Nu, nu am restricții, nici măcar din punct de vedere alimentar. Mănânc fără să fac excese, dar nu am restricții. Trăiesc o viață normală, mai puțin cea legată de sport; nu pot depune efort fizic, prin urmare nu pot face sport.
Chiar dacă la acel moment mi-a fost teamă, acum, uitându-mă în urmă și știind că am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică. Până la urmă, te lași în mâna lui Dumnezeu, faci exact ce îți dictează subconștientul. Dacă El hotărăște că a sosit timpul, nu ai ce să faci. Mi-a fost frică, dar m-am rugat și m-au susținut foarte mult prietenii mei. Susținerea lor a contat foarte mult și cred că m-a motivat să merg mai departe.
Interviul integral pe click.ro