Cătălin Drulă desfiinţează Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare. Ministrul trimite corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu.
Daniel Spătaru
04 iul. 2021, 12:31
Cătălin Drulă desfiinţează Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare. Ministrul trimite corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval

Cătălin Drulă a declarat, de asemenea, Autoritatea Navală Română a fost trimis corpul de control la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, .

Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de  achiziţii”, a declarat Cătălin Drulă.

Agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia vor fi preluate de IGSU, a anunţat Drulă.

”Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. Atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave, vom desfiinţa această Agenţie”, a declarat Cătălin Drulă.

Citeşte şi Stenograme incendiare: „Domnule ministru, fac ce vrei tu!”/ Afaceriștii reținuți de DNA: ”Drulă nu e om, e câine (…) Omul e nebun! Nu se înțelege cu nimeni. I se cântă prohodul”.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că a trimis corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval. ”În ceea ce priveşte celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română, am trimis şi acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni. Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa în Consiliile de Administraţie. Dealtfel e un poces amplu de numire a profesioniştilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de  profesionalizare pe care îl facem”, a mai declarat Cătălin Drulă, citată de News.ro.

Citeşte şi Glume penibile la USR-PLUS. Ştiţi bancul cu Drulă?: „Vrei să…”

Cătălin Drulă se află, duminică, la Timişoara, pentru a participa la Conferinţa judeţeană de alegeri a USR PLUS unde candidează pentru un loc în Biroul Judeţean. Pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS Timiş s-a înscris un singur candidat, actualul primar al municipiului Timişoara, Dominic Fritz.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii