„Unde, dacă nu aici, în PE, trebuie să spuneţi de ce votul a 8,4 milioane de cetăţeni nu a contat deloc pentru dvs. în această vară, de ce o regulă care nu este valabilă nicăieri în Europa a fost impusă României şi aici mă refer la pragul de 50% pentru vot”, a spus Ivan, în intervenţia sa în plenul PE, la dezbaterea asupra situaţiei politice din România.
Adresându-i-se lui Reding, Ivan a susţinut că aceasta s-a „comportat ca un agent electoral” al lui Traian Băsescu. El a făcut referire şi la „haina portocalie” pe care o purta Viviane Reding la şedinţa PE.
Ivan i s-a mai adresat lui Reding spunând că poate explică aceasta cum un referendum a devenit lovitură de stat.
„Aţi creat un precedent foarte periculos în UE. Aţi reuşit să impuneţi un preşedinte într-un stat membru împotriva voinţei propriului popor”, a mai susţinut el.