Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat pe locul al doilea concursul din belgia, după țara gazdă, la un test la care a mai participat și Germania. Cele trei echipe se vor înfrunta și pentru un loc la Rio, alături de Brazilia, Franța, Australia, Coreea de Sud și Elveția.
„Nu se pot face minuni, dar putem să încercăm să mai scoatem din greșeli. Nu sunt mulțumită de evoluţia mea, puteam să fac mult mai multe, puteam să fac mult mai bine. Dar pentru asta mai sunt încă șase zile de antrenament acasă și voi încerca să elimin ceea ce am greșit„, a spus Cătălina Ponor, la întoarcerea în ţară, citată de Dolce Sport.
Ea a avut și un mesaj pentru suporteri: „Ar trebui să fie și ei alături acum, cand nu cred că vom caștiga sau cel puțin cand ne este mai greu„, a precizat ea.