Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu şi Larisa Iordache vor fi decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis Ceremonia va avea loc începând cu ora 19:30.
„În semn de înaltă apreciere pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va înmâna Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer doamnei Cătălinei Ponor şi domnului Marian Drăgulescu, precum şi Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a III-a, cu o baretă, doamnei Larisei Iordache”, precizează Administraţia Prezidenţială.