Caţavencii: Deşertul tătarului

Cu şapte zile înainte de Crăciun, Băsescu a înfulecat porcul, acel porc pe care, declarînd anterior că nu-l va înghiţi, l-a tăvălit cu sîrg prin căcat şi l-a împănat cu minciuni. Ca un piton încolăcit pe obsesiile sale, preşedintele şi-a dilatat maxilarul pînă la limita grotescului, ca să poată primi, mai întîi pe gît, apoi în adîncurile fiinţei lui, această gigantică umilinţă, scrie Caţavencii.ro.
Romania TV
18 dec. 2012, 10:04
Caţavencii: Deşertul tătarului

Ce greţuri îi va fi stîrnind în intestine hoitul fermentat e greu de spus. Pînă una-alta, el se află acolo, la concurs cu alte şpriţuri şi borîturi, ba chiar cu bucăţi de democraţie nedigerată, care, se ştie, îi cad greu preşedintelui la stomac.

Citește și: Cozonacul cu o singură stafidă

Dar, pînă se stabilesc miniştrii şi pînă e validat Guvernul Ponta, pînă se reuneşte noul Parlament şi pînă începe supermajoritatea să se ducă pe copcă, avem timp să ne întrebăm: de unde vine ambiţia lui Băsescu? De unde-şi trage seva acest mod şleampăt şi violent de a contrazice pe toată lumea, de a-i contraria şi înfuria pe toţi? Care e originea nebuniei lui odihnite? Unde s-a născut primitivismul său de rău augur?

Citește și: Mai mulţi parlamentari, mai multe şanse de cîştig pentru ei

Răspunsul nu trebuie căutat în lumea civilizată, ci la est de Prut, în stepa calmucă. Băsescu e mongol – poate tătar, poate cuman, poate un peceneg corcit cu alte neamuri, ivit din genele unui străbun fioros. Faţa, locul de baştină, dar mai ales o anume uitătură crudă ni-l arată în toată splendoarea lui de năvălitor întîrziat. Nu-i de mirare că îi vrea pe huni la guvernare.

Citeşte articolul complet pe Caţavencii.ro.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, îngenuncheat. Verdictul definitiv al ICCJ a venit astăzi, 26 februarie
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Lecția de viață primită de Ruby de la bunica sa! Sfaturile care au marcat-o pe artistă / VIDEO
Evz.ro
Percheziții de amploare în ancheta finanțării campaniei lui Călin Georgescu
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Adevărul despre vânătaia de pe mâna lui Donald Trump. Cu ce explicație vine Casa Albă
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ministrul Educației anunță reforme în învățământul liceal, reintroducând materiile de cultură națională
MediaFlux
BANI de la STAT dacă locuiești la CASĂ! Cine primește MII de EURO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa