Câte țări a vizitat Klaus Iohannis în cei 10 ani de mandat la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a încheiat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cei zece ani de mandat în fruntea statului, cu prelungirea în urma anulării turului doi de scrutin, în urma unei demisii care reprezintă o decizie fără precedent până acum în politica românească, pentru un şef al statului.
Alina Costache
12 feb. 2025, 13:08
Câte țări a vizitat Klaus Iohannis în cei 10 ani de mandat la Cotroceni

Klaus Iohannis a părăsit miercuri Palatul Cotroceni. După două mandate prezidențiale, cele mai notabile activități ale fostului președinte rămân vacanțele. Unele exotice și exclusiviste, altele legate de activități ale președintelui.

De-a lungul anilor, mai ales în al doilea mandat, presa îl descrie pe Klaus Iohannis drept un președinte căruia îi plăcea să călătorească în condiții de lux, apelând la avioane private închiriate pe banii statului.

„În chestiunea vacanțelor, este interesant că lumea a urmărit, sper eu cu drag, cum președintele lor reușește să își rupă câte o zi. Mi-a făcut mare plăcere în câte o sâmbătă sau duminică să merg la munte să mă întâlnesc și acolo cu români și să discut cu ei despre ce se poate face pentru a deschide apetitul pentru munte cât mai multor români”, a declarat fostul șef al statului, insistând că în primul mandat a avut parte de numai trei vacanțe.

Teoretic, președintele României nu are dreptul la concediu de odihnă, pentru că, în mod oficial, este de neînlocuit. Ca atare, Klaus Iohannis a susținut mereu că ar fi continuat să lucreze chiar și în vacanțe.

„Am fost plecat în total, în cinci ani, în trei vacanțe. Chiar dacă am fost plecat, am lucrat. Președintele nu are dreptul la concediu, pentru că munca lui nu poate fi preluată de nimeni. Și când am plecat în vacanță, mi-am luat mapa și am lucrat pe documente, inclusiv pe telefon. Din păcate, în ultimii doi ani nu am mai avut vacanțe deloc, fiindcă am stat să păzesc România de pesediști”, a mai spus șeful statului, citat de retetesivedete.ro.

Citește și: Cum poate statul român să recupereze banii din chirii de la familia Iohannis. Tanczos Barna: Este o procedură extrem de complicată pentru că situaţia proprietăţii este una destul de complicată

Prima vacanță a lui Klaus Iohannis, la scurt timp după ce a fost ales președinte, a fost în Palm Beach, o stațiune de lux din Florida, Statele Unite ale Americii, unde și-a vizitat un vechi partener de tenis de la Sibiu, căruia i-a botezat și un copil.

Un an mai târziu, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au mers în vacanță în insulele Madeira din Portugalia. Dezvăluirea a făcut-o ziarul portughez Diários de Notícias. La momentul respectiv, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele se află „în vacanța de Paște”, fără să ofere detalii cu privire la locație.

Cu un an înainte de alegerile pentru un nou mandat, Klaus Iohannis și Prima Doamnă au plecat într-o vacanță în Germania și Spania. Mai întâi au vizitat orașul Munchen, unde au fost surprinși la cumpărături, după care au plecat în Tenerife.

Avioane private, călătorii de lux, cazări doar la hoteluri cu multe stele, au fost la ordinea zilei în mandatele lui Klaus Iohannis. În 2022 deplasările președintelui au costat 3,4 milioane de euro, iar în 2023 s-a bătut orice record, cu o sumă totală dată pe deplasările externe de 8,22 milioane de euro.

Citește și: Klaus Iohannis, demontat în presa internațională: „A demonstrat un dispreț rece față de suferința cetățenilor” / „A condus ca un boier, bucurându-se de privilegiile funcției”

În 2023, a făcut un adevărat turneu în Africa, care a durat 10 zile. Klaus Iohannis a vizitat Kenya, Tanzania, Capul Verde, Senegal și Zanzibar, între 14 și 23 noiembrie. În prima țară, a vizitat Parcul Național Nairobi, unde a fost într-un safari, alături de soția sa.

Iohannis a ajuns și în Zanzibar, unde a vizitat principalele atracții turistice, printre care și Stone Town, orașul natal al superstarului Freddie Mercury. Pe lângă ceremonia oficială, Klaus și Carmen Iohannis au avut parte de o surpriză la petrecerea de adio din Zanzibar. Înregistrările video devenite publice arată un grup de localnici care strigă diverse urări în jurul unor tablouri cu chipurile celor doi. Mai apoi, localnicii sar cu tablourile lui Klaus și Carmen Iohannis în apă, strigând „Hakuna Matata, Iohannis!”, o expresie care înseamnă „Fără probleme, totul este bine, Iohannis”.

Iohannis a vizitat Japonia, Emiratele Arabe Unite, Chile, Brazilia, Argentina și altele, pe lângă memorabilul turneu de 10 zile în Africa. Toate aceste călătorii, care, așa cum am arătat, au costat peste 8 milioane de euro, au fost efectuate în condiții de lux, aproape exclusiv cu avion privat. De cele mai multe ori, avionul privat folosit de președinte a făcut escală în Sibiu, unde locuiește soția președintelui, care l-a însoțit în toate călătoriile oficiale.

Ar mai fi de amintit că, tot în 2023, Iohannis a plecat în Dubai, direct de la festivitățile de Ziua Națională.

Anul trecut, în aprilie, președintele a plecat într-o vizită oficială de câteva zile în Coreea de Sud. Pentru aceasta, a fost închiriat un avion privat, care a preluat cuplul prezidențial de pe aeroportul din Sibiu. Potrivit Boarding Pass, Iohannis a decolat din Sibiu cu avionul privat de lux cu care a mers în Emiratele Arabe și turneul din Africa, un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet. Restul delegației sale a mers separat cu o cursă de linie.

Anul trecut, în octombrie, pe final de mandat, președintele a plecat la o masă rotundă în Franța. Cu această ocazie, a fost surprins la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris, „Le Bristol”, unde prețul pentru o noapte de cazare pleacă de la 2.500 euro/noapte (cea mai ieftină cameră) și urcă până la 31.000 de euro/noapte (pentru un apartament de lux).

Este de amintit că, de-a lungul timpului, Klaus Iohannis a avut mai multe ieșiri scurte la mare, în vila de protocol de la Neptun, pentru care a solicitat chiar și o renovare extrem de costisitoare.

Însă, oficial, Klaus Iohannis nu a fost niciodată în concediu de odihnă.

 

Câte țări a vizitat Klaus Iohannis în cei 10 ani de mandat la Cotroceni

Cabo Verde
Chile
Coreea de Sud
Croația
Egipt
Emiratele Arabe Unite
Estonia
Franța
Germania
Grecia
Israel
Italia
Japonia
Kenya
Letonia
Lituania
Moldova
Polonia
Portugalia
Senegal
Singapore
Spania
SUA
Tanzania
Turcia
Ungaria

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
De sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 6, patru zodii vor învăța ce e fericirea. Primesc vești deosebite
Capital.ro
Șoferii sunt obligați să le îndepărteze! Amendă dacă ai asta pe mașină. Poliția te oprește imediat
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Românii ar putea avea facturi mai mici la electricitate. Formularul care te ajută
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Administratorul de bloc nu are drept să intervină. Se face închisoare. Lege pentru românii care stau la bloc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante