Pare greu de crezut, însă suma pe care poate să o obțină un cerșetor este de cinci ori mai mare decât banii pe care i-ar încasa într-o oră de muncă un zilier. Potrivit legii, un zilier câştigă pe oră aproape 11,40 de lei.
Potrivit cercetărilor polițiștilor locali, în București se câștigă din cerșetorie peste 1.000 de euro pe lună. Autorităţile spun că demască lună de lună câte un fals cerșetor care, din punct de vedere medical, nu se poate încadra sub nici o formă în categoria persoanelor cu dizabilități. Aceștia își truchează starea fizică, pozând constant în persoane fără membre sau cu alte grave handicapuri.
„Cetățenii trebuie să știe că atunci când oferă bani persoanelor de care li se face milă, nu întrețin doar falșii cerșetori, ci întrețin și nemunca. Unii dintre cei care imploră mila publicului sunt apți de muncă și ar putea oricând să câștige niște bani lucrând”, spune Marius Avram, reprezentant al poliţiei locale sector 2, potrivit playtech.ro. Când sunt prinşi, ei îşi plătesc amenda de 200 de lei şi îşi continuă activitatea ca şi când nimic nu s-a întâmplat.
Potrivit Poliţiei Locale, cele mai bune locuri pentru cerșit din Capitală sunt: în zona Unirii, a Gării de Nord, în Centrul Vechi şi la Universitate. Un cerşetor poate câştiga în medie, în 12 ore, în jur de 500 de lei.
În zilele de sărbătoare, majoritatea cerșetorilor își mută „locurile de muncă” în preajma bisericilor. La Catedrala Patriarhală şi la Cimitirul Bellu se ajunge atunci și la 600 de lei pe zi. Aceasta înseamnă că într-o lună în care sunt și sărbători, un cerșetor poate să se aleagă chiar și cu 3.000 de euro.
În Bucureşti activează peste 20.000 de cerşetori profesionişti, dar şi circa 12.000 care practică această meserie bănoasă doar ocazional. În alte țări, cerșetorii pot strânge și adevărate averi. Recent, polițiștii din Emiratele Arabe Unite au dezvăluit că cerșetorii „profesioniști” din Dubai pot câștiga chiar și peste 70.000 de dolari pe lună.