Câţi bani s-au cheltuit pentru consolidarea judecătoriilor

Ministerul Justiţiei precizează că alocarea fondurilor pentru consolidarea mai multor judecătorii din ţară s-a făcut ca urmare a fundamentărilor întocmite de curţile de apel privind necesitatea şi oportunitatea investiţiilor.
Romania TV
19 dec. 2011, 16:51
Câţi bani s-au cheltuit pentru consolidarea judecătoriilor

Ministerul Justiţiei informează că a iniţiat un proiect de act normativ, respectiv Legea nr.148/2011, prin care au fost desfiinţate unele instanţe judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, pentru aceste instanţe nemaifiind alocate fonduri pentru cheltuieli de investiţii.

În ceea ce priveşte alocarea fondurilor în 2011, Ministerul Justiţiei menţionează că pentru Palatul de Justiţie Neamţ au fost repartizaţi 35 de mii lei (suma la care se face referire reprezintă valoarea aprobată a indicatorilor tehnico- economici , respectiv 157 milioane lei), pentru Palatul de Justiţie Mehedinţi – 0 lei (suma la care se face referire reprezintă valoarea aprobată a indicatorilor tehnico-economici, respectiv 117 milioane lei), iar pentru sediul Tribunalului Teleorman şi Judecătoriei Alexandria 349 mii lei ( indicatorii tehnico-economici urmează a fi aprobaţi).

Pe de altă parte, la Judecătoria Săveni au fost alocaţi 30 mii lei, la Judecătoria Lehliu Gară – 200 mii lei, la Judecătoria Gherla – 316 mii lei, iar la Judecătoria Vânju Mare – 1.650 mii lei

Potrivit Ministerului Justiţiei, alocarea fondurilor se face ca urmare a fundamentării de către ordonatorii secundari de credite, respectiv curţile de apel privind necesitatea şi oportunitatea investiţiilor.

Ministerul Justiţiei mai precizează că, în luna noiembrie 2011, în urma demersurilor comune ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Justiţiei, Guvernul României a aprobat hotărârea privind trecerea unui imobil aflat în proprietatea privată a statului în domeniul public şi în administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea asigură condiţiile materiale de muncă ale ÎCCJ. Noul sediu se află în strada Batişte, nr. 13, Înalta Curte continuând să activeze şi în actualul sediu.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este, conform legii, ordonator principal de credite, Ministerul Justiţiei neavând nicio atribuţie în această privinţă. În acelaşi timp, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, trimisă spre aprobare Parlamentului, ÎCCJ are prevăzute fonduri pentru construcţii în sumă de 565 mii lei”, informează Ministerul Justiţiei.

Ministerul Justiţiei a făcut aceste precizări ca urmare a ştirii difuzate de România TV  „Ministerul Justiţiei cheltuieşte 800 de milioane de lei pe consolidarea sediilor judecătoriilor”.

 

 

 

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană