Câţi elevi s-au vaccinat împotriva COVID-19 în România. Anunţul ministrului Educaţiei

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a precizat joi că peste 40.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, s-au vaccinat anti-COVID până în prezent.
Razvan Mihalascu
13 mai 2021, 18:38
Câţi elevi s-au vaccinat împotriva COVID-19 în România. Anunţul ministrului Educaţiei

Ministrul Educaţiei a anunţat câţi elevi s-au vaccinat împotriva COVID-19 în România. Până în prezent, autorităţile nu au de gând să organizeze o campanie de vaccinare în şcoli.

„Până prezent – vă pot da în premieră aceste date – deja avem peste 10.000 de tineri de vârsta de 16 ani vaccinaţi; de 17 ani avem 14.000 şi de 18 ani avem 21.000. Deci, sunt elevi toţi aceştia, sunt cazuri în care au fost iniţiative locale, susţinute de DSP, de inspectorate, de şcoli. Iată că fiind autorizat (vaccinul, n.r.) peste 16 ani, avem peste 40.000 de tineri de această vârstă care s-au vaccinat deja şi este un exemplu foarte bun, pe care ţin să îl apreciez public”, a explicat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu a anunţat ce elevi revin în bănci de luni

Câţi elevi s-au vaccinat împotriva COVID-19 în România. Ministrul Educaţiei explică dacă vor fi organizată o campanie de vaccinare în şcoli

Întrebat dacă Ministerul Educaţiei pregăteşte demararea unei campanii de vaccinare în şcoli pentru copiii de 12-15 ani, Sorin Cîmpeanu a afirmat că acest lucru va fi stabilit după ce vor avea loc autorizările necesare.

„Va trebui întâi să aşteptăm să fie autorizat vaccinul pentru această categorie de vârstă, sub 16 ani, de către Agenţia Europeană a Medicamentului, apoi autorizat de către cei îndreptăţiţi în ţară, apoi vom avea o discuţie pe care deja am stabilit-o cu colonelul Valeriu Gheorghiţă, pentru a vedea care este modul cel mai eficient de organizare a vaccinării în şcoli”, a spus Cîmpeanu, potrivit sursei citate.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că se aşteaptă ca, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, Agenţia Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de imunizare şi pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.

„În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai – început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare”, a explicat el.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu propune o evaluare națională la toate clasele: „Sunt adeptul unor evaluări cât mai frecvente”
 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre