Căutarea materiei întunecate se apropie de final: Vezi ce au descoperit experţii

La adâncimea de aproximativ 1,5 kilometri, într-o fostă mină de aur, una dintre cele mai importante misiuni ale fizicii moderne continuă deocamdată fără succes - descoperirea empirică a materiei întunecate, conform unui material publicat de Associated Press.
Cristina Dinu
31 oct. 2013, 16:24
Căutarea materiei întunecate se apropie de final: Vezi ce au descoperit experţii

Fizicienii care lucrează la acest proiect refuză însă să se dea bătuţi. Ei au precizat că au dezvoltat o nouă metodă, mai sensibilă, pentru identificarea misterioasei materii întunecate care are masă dar nu poate fi văzută, scrie Agerpres.

„De abia am tras prima salvă de tun în această bătălie”, a declarat Richard Gaitskell de la Brown University, unul dintre cercetătorii care lucrează în cadrul experimentului Large Underground Xenon, pe scurt LUX, cel mai avansat tehnologic experiment terestru pentru identificarea particulelor de materie întunecată. În cadrul unui alt experiment desfăşurat în spaţiu, un detector, amplasat pe Staţia Spaţială Internaţională, nu a reuşit, de asemenea, să identifice misterioasa formă de materie.

Cercetătorii au dat publicităţii miercuri rezultatele de după primele luni de căutare la Sanford Underground Research Facility, facilitate de studiu construită în fosta mină de aur Homestake din Black Hills, South Dakota.

Sub aproximativ 1,5 kilometri de pământ care contribuie la ecranarea radiaţiei de fond, oamenii de ştiinţă au sperat că vor putea identifica primele particule de materie întunecată – sub forma particulelor masive care interacţionează slab – WIMP (Weakly Interacting Massive Particles). Căutarea acestor particule cu ajutorul celor mai sensibile echipamente din lume este deocamdată un eşec. Fizicienii încearcă să identifice amprenta luminoasă lăsată de o particulă WIMP care ricoşează după impactul cu un nucleu atomic de xenon răcit la – 150 de grade Celsius.

Echipa va continua căutările după această metodă timp de un an şi pregăteşte la faţa locului un experiment şi mai sensibil, folosind un rezervor mai mare de xenon.

„Pe scurt, nu am observat interacţiunea materiei întunecate, dar dispunem de cele mai sensibile echipamente de căutare din lume”, susţine Daniel McKinsey, fizician la Universitatea Yale.

Experimentul LUX a fost de 20 de ori mai sensibil decât celelalte experimente realizate în căutarea materiei întunecate. Noul experiment va fi însă de 1.000 de ori mai sensibil.

Oamenii de ştiinţă caută ceva despre care sunt aproape siguri că există şi că joacă un rol crucial în evoluţia Universului. Ei nu ştiu însă cum ar trebui să arate materia întunecată şi nici unde să o caute. ‘Este o materie cu totul fantomatică’, a comentat McKinsey.

Chiar mai mult decât recent descoperitul boson al lui Higgs, materia întunecată este de o importanţă centrală pentru existenţa şi evoluţia Universului, devenind astfel noul Graal al fizicii experimentale moderne.

Conform modelelor teoretice, aproximativ un sfert din Univers este compus din materie întunecată – aceasta fiind de 5 ori mai răspândită decât materia ordinară care formează realitatea vizibilă. Materia întunecată poate fi mai uşor definită prin ceea ce nu este: ea nu poate fi văzută şi nu este o energie.

Oamenii de ştiinţă sunt aproape siguri că materia întunecată există dar nu ştiu din ce este compusă şi nici cum ar trebui să interacţioneze cu materia ordinară (dacă o face). Descoperirea experimentală a materiei întunecate este de importanţă vitală pentru confirmarea sau infirmarea diferitelor teorii care încearcă să explice expansiunea Universului şi felul în care galaxiile se deplasează prin spaţiu şi timp şi cum interacţionează între ele.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu dobânda la un credit ipotecar de 50.000 de euro luat pe 30 de ani. Calculul pe care trebuie să-l știi înainte să te duci la bancă
Capital.ro
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Playtech.ro
Vouchere noi pentru români. Se pregătește un program ce îi scutește pe oameni de cheltuieli importante. Când vor fi lansate
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
NATO și UE cer europenilor să se pregătească pentru război. Țările care iau amenințarea unui conflict în serios
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Alertă de atac biologic în România și Ungaria. Ce se întâmplă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Ministrul de Finanțe, decizie fără precedent în România: „tăieri în carne vie”
MediaFlux
ANAF i-a vizat direct! Obligațiile românilor până la 25 mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Două cutremure au zguduit România azi. Tot mai aproape de un cutremur major?