Teresa Franzese, 47 de ani, locuia cu familia ei în orașul Napoli și a început să manifeste simptome ale infestării cu coronavirusul săptămâna trecută. Starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid și a decedat sâmbătă, înainte ca rezultatul testării pentru infectarea cu Covid-19 să fie cunoscut.
Datorită incertitudinii, atât antreprenorii de pompe funebre cât și spitalul local au refuzat să ridice cadavrul.
„Sora mea e moartă în pat. Nu știu ce să fac. Nu pot să îi ofer înmormântarea pe care o merită deoarece autoritățile m-au abandonat”, a afirmat fratele său, Luca, într-un video postat pe Facebook.
„Suntem ruinați. Italia ne-a abandonat. Haideți să fim puternici împreună. Vă rog să distribuiți acest video peste tot”, a adăugat acesta.
Abia după 36 de ore de așteptare, angajaii de pompe funebre, purtând echipament de protecție, au ajuns și au ridicat trupul femeii, pe care l-au dus la un cimitir local unde a fost înhumat fără ceremonie.
Familia ei a fost forțată să rămână acasă în carantină, din cauza temerilor că și restul membrilor ar fi fost infectați cu Covid-19. Testele ulterioare au confirmat că încă doi membri ai familiei au contractat coronavirusul.