Tânăra din judeţul Galaţi a devenit un caz medical incredibil, cel puţin în România, după ce i s-a scos un parazit de aproximativ 15 centimetri dintr-un ochi. Culmea este că fata, care provenea din mediul rural, suferă de o boală tropicală, deşi nu a ieşit niciodată din România.
„Este un parazit care se dezvoltă la câini, pisici, vulpi, urşi şi se transmite prin ţânţar sau muşte. La om boala se transmite ocazional, iar boala, repet, este foarte rară la noi în ţară”, după cum a explicat medicul specialist Rodica Mazilescu, de la Spitalul de Pediatrie din Galaţi, potrivit România TV.
Fata a ajuns la spital cu o formaţiune tumorală în zona ochiului drept, care îi provoca dureri de circa o săptămână. În momentul în care medicii oftalmologi au tăiat formaţiunea tumorală au descoperit un parazit subţire, ca un fir de aţă, lung de 12-15 centimetri. Medicii au trimis iniţial parazitul la Institutul Cantacuzino pentru analiză, iar specialiştii din Capitală au pus acelaşi diagnostic ca şi cei din Galaţi: dirofilaria repens.
Medicii au reuşit să extragă parazitul din ochiul copilului cu ajutorul unei pensete, dar, deşi pare o operaţiune simplă, toată intervenţia s-a făcut cu maximă atenţie pentru că exista riscul ca viermele să se rupă şi să se producă o suprainfectare.
Adolescenta este sub strictă supraveghere medicală şi sub tratament cu antibiotice, dar nimeni nu ştie cum a ajuns să facă această boală. Cel mai probabil, fata a făcut dirofilarioză după ce a fost înţepată de un ţânţar în timp ce mergea la şcoală printr-o zonă cu apă băltită.