Caz incredibil. Un medic şi-a UITAT telefonul mobil în burta unei paciente căreia îi făcuse cezariană

Hanan Mahmud Abdul Karim, o femeie de 36 de ani din Iordania, s-a prezentat la un spital din Amman în 24 aprilie pentru o cezariană. A născut un băiețel perfect sănătos, dar și-a dat seama repede că ceva nu era în regulă, relatează vineri 7sur7.be.
Filip Stan
15 mai 2015, 14:52
Caz incredibil. Un medic şi-a UITAT telefonul mobil în burta unei paciente căreia îi făcuse cezariană

‘A început să aibă dureri cumplite și simțea că îi vibrează stomacul. Nu se mai putea mișca’, a spus mama lui Hanan presei locale. ‘Am dus-o la spital, unde i s-au administrat niște medicamente, dar nu i-a trecut’, a adăugat ea, informează Agerpres.

Numai după o radiografie s-a descoperit că medicul ginecolog care îi făcuse cezariana își uitase telefonul mobil în abdomenul pacientei. Hanan a fost astfel nevoită să mai treacă printr-o intervenție chirurgicală, în cursul căreia i-a fost scos telefonul mobil.

Eroarea medicală a făcut mare vâlvă în Iordania, problema ajungând până în Parlamentul iordanian, unde un ales a cerut demisia guvernului. ‘În țările în care autoritățile îi respectă pe cetățeni, funcționarii demisionează după un asemenea incident’, a spus el, citat de 7sur7.be.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Te ia obligatoriu la război. Legea din România spune clar: Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Nicu Ceaușescu. De ce nu-l accepta nomenclatura. Marea problemă
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Parcarea este interzisă. Locul în care șoferii nu au voie să parcheze. Accesul este interzis
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...