Cazul revoltător a ieşit la iveală după ce o cunoştinţă a familiei celor doi fraţi violatori şi-a dat seama că ceva este în neregulă cu fetiţa în vârstă de 9 ani şi a sesizat poliţia. În urma anchetei s-a stabilit că unchiul fetiţei, în vârstă de 46 de ani, şi-a violat timp de cinci ani propria nepoată.
Potrivit România TV, copila a fost abuzată sexual de la vârsta de 4 ani. În tot acest timp, individul a întreţinut relaţii sexuale şi cu o altă fetiţă din sat, acum în vârstă de 13 ani. Poliţiştii au aflat că aceasta a fost violată şi de tatăl copilei de 9 ani.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Ei sunt acuzaţi de viol şi de corupere de minori. Fetiţa de 9 ani, a cărei mamă este decedată, va rămâne în grija statului.