Băieţelul în vârstă de 2 ani locuia împreună cu bunicii şi alţi doi fraţi ai săi, cu vârste de 5 şi 8 ani, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. Copilul a rămas nesupravegheat şi a căzut peste o oală cu apă clocotită, suferind arsuri grave.
Bunica sa nu s-a gândit să cheme ambulanţa şi a început să-l trateze cu leacuri băbeşti, ea punându-i albuş de ou peste rănile foarte grave.
Băieţelul a îndurat două zile de chinuri groaznice, iar când a văzut că micuţul nu se mai opreşte din plâns, femeia a sunat la 112. El a fost transportat la spital, unde medicii au constatat că are arsuri de gradul IV pe abdomen şi pe spate, reprezentând 30 la sută din suprafaţa corpului.
Deoarece copilul se afla în stare gravă, medicii ieşeni au decis transferul său la o clinică de arşi din Bucureşti.
Asistenţii sociali au declanşat o anchetă şi cer ca şi ceilalţi doi fraţi să fie scoşi din familie şi internaţi într-un centru de minori.