Fetiţa provine dintr-o familie săracă din Vrancea şi a fost născută prematur. Ea cântăreşte doar 4 kilograme, iar boala de care suferă nu îi permite să se dezvolte normal.
„Examenul genetic a confirmat diagnosticul de sindrom alcool fetal. Acest copil are 4 kg la şapte luni şi abia ţine capul„, a declarat un medic care se ocupă de bebeluş.
Potrivit medicilor, bebeluşul s-a născut cu această boală din cauza faptului că pe timpul sarcinii, mama a consumat alcool în exces. La numai două luni de la naştere mama ei a abandonat-o într-un centru, iar o altă mamă iubitoare, din Iaşi, şi care mai are cinci copii acasă a luat-o în plasament.
În următoarea perioadă, micuţa va ajunge într-un centru de nutriţie, acolo unde va urma un program special pentru a putea lua în greutate, potrivit România TV.