Potrivit unor apropiaţi, medicul veterinar ar fi ajuns în culmea disperării după ce cu o seară înainte şi-a uitat încasările în maşină, aproximativ 10.000 de lei, iar a doua zi s-a trezit cu autoturismul spart şi fără bani.
Un alt coleg şi prieten al victimei a declarat că bărbatul se confrunta cu mai multe greutăţi în ultimul timp:
„A trecut prin multe greutăţi şi numai el şi familia sa ştiu cum le-a fost viaţa: operaţiile şi problemele de sănătate ale fiicei, drumurile istovitoare făcute non-stop prin partea de nord a ţării, prin judeţele Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj şi atâtea alte greutăţi. Am fost colegi de promoţie la U.S.A.M.V. şi ştiu că de treisprezece ani acesta a fost numai şi numai pe drumuri, fapt care probabil l-a tocit şi obosit teribil. Ba, mai mult, cu circa două săptămâni înainte de cruntul eveniment acesta mi s-a plâns că vânzările merg din ce în ce mai greu, asta pentru că scad încontinuu şi efectivele de animale”, a povestit prietenul bărbatului care s-a sinucis, potrivit gazetadecluj.ro.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului. În cauză a fost inregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.