Băiatul a fost stabilizat de echipajul de pe ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă din Vaslui. El este acum în afara oricărui pericol, dar se află în îngrijire medicală.
Totul s-a întâmplat din neglijenţa părinţilor, care şi-au lăsat copilul nesupravegheat. Acesta a mers la un vecin care a avut o pomenire şi a băut dintr-o sticlă de vin. El a fost găsit, mai târziu, într-un şant, pe marginea drumului în stare de inconştienţă. Părinţii au sunat la 112 şi a fost dus la spital, în comă alcoolică.
Familia mai are acasă o fetiţă de trei ani. Protecţia Copilului a fost sesizată şi va demera o anchetă pentru a stabili dacă cei doi minori sunt în siguranţă în mediul familial.