Să scapi de kilogramele în plus nu e deloc ușor, însă atunci când pornești pe acest drum alături de persoane dragi, misiunea ta poate deveni mai simplă, scrie a1.ro. Cel puțin asta au considerat localnicii unui orășel din Spania, care s-au pus pe slăbit.
Localnicii din Naron, Galicia, Spania, s-au săturat de kilogramele în plus, așa că s-au pus pe slăbit. Toți, în același timp. Sunt ajutați de un medic, dar și de restaurantele locale. Tocmai de aceea, dorința lor este una impresionantă, întrucât vor să dea jos, în doi ani, o sută de mii de kilograme în total, motiv pentru care respectă regulile stricte de alimentație.
„Acest jambon nu este prea gras, iar în dieta mea am voie să mănânc, dar nu în fiecare zi. Mănânc mai puţin şi mai sănătos dar cu gust.”, a mărturisit Teresa Rodriguez, care trebuie să mănânce mere din grădină și să facă sport, iar în ultimele 8 luni a pierdut 15 kilograme.
Regimul inedit a fost adoptat de toți membrii comunității locale și campania este promovată peste tot, în școli, restaurante și în spital.
Regimul propus de medicul Pineiro este foarte simplu și se bazează pe practicarea sportului, o dietă redusă în grăsime și sprijinul acordat de comunitate pacienților.