Cazul poliţistului împuşcat în cap de iubita lui. Parchetul a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă în cazul poliţistului împuşcat în cap de prietena lui, potrivit procurorului şef al instituţiei, Anca Anuţa, citat de Agerpres.
Romania TV
31 ian. 2018, 12:53

Poliţistul a fost împuşcat de prietena sa, fără intenţie, cu pistolul fără piedică, deţinut legal de bărbat, conform informaţiilor deţinute până acum de anchetatori. Poliţistul s-ar fi aflat cu spatele la femeie atunci când aceasta a descărcat arma accidental, iar glonţul a penetrat mâna tinerei şi apoi calota craniană a bărbatului.

Incidentul s-a produs la domiciliul poliţistului, unde anchetatorii au găsit şi o sticlă cu băuturi alcoolice.

Bărbatul este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar prietena lui este internată la Slatina. Ei nu au putut fi audiaţi, bărbatul fiind în comă, iar femeia părea a fi în stare de şoc, agitată, conform anchetatorilor.

"N-am reuşit pe el nici atât să-l audiem, era în convulsii, şi, de asemenea, nici pe prietena lui, potenţiala autoare, la nivelul acesta discutăm acum, n-am reuşit să o audiem, era şi ea în stare de şoc, cu un comportament destul de agitat, destul de greu de explicat, în sensul că profera injurii tuturor celor din jur. Ne-a fost imposibil să o audiem, credem că a fost vorba de o stare de şoc. N-am audiat-o nici până în prezent şi aşteptăm să i se administreze calmante, să vedem cum evoluează lucrurile în continuare ca să o putem audia. Cert este că, până în acest moment, cercetările sunt pe vătămare corporală din culpă", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Anchetatorii au audiat, în schimb, doi martori, prieteni ai poliţistului, la care acesta şi prietena lui au fost în vizită seara trecută şi unde poliţistul şi femeia au luat masa şi au consumat băuturi alcoolice.

"Am prelevat probe de sânge pentru a stabili starea din acel moment, (...) cert este că s-au consumat băuturi alcoolice, la cercetarea la faţa locului s-a găsit şi o sticlă de băutură. Nu erau decât ei doi în locuinţă. S-au audiat doi martori, esenţiali. În prealabil au mers în vizită la nişte prieteni unde au servit masa, s-au consumat şi băuturi alcoolice, au plecat. În momentul în care s-a întâmplat fapta erau doar ei în domiciliu, al lui. După ceea ce s-a întâmplat, (femeia - n.r.) a sunat acei prieteni la care mersese în vizită şi aceştia sunt martori cheie, aş spune, care ne-au putut da detalii. Ne-au spus că relaţia dintre ei nu a fost una tensionată nici pe parcursul vizitei, nici ulterior, când au plecat. Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, putem afirma că fapta nu s-a produs cu intenţie. Nu era o relaţie veche (între poliţist şi prietena lui - n.r.), era o relaţie destul de fragedă", a menţionat Anca Anuţa.

În cauză, procurorii vor efectua expertiza balistică a pistolului şi vor verifica şi apelurile telefonice efectuate în seara incidentului.

"Un singur glonţ (a fost tras - n.r.). Era arma personală a poliţistului, deţinută legal. Este un pistol. Nu este prevăzut cu piedică. A fost o singură împuşcătură, accidentală aş spune din informaţiile pe care le avem, primul impact a fost în mâna autoarei, a penetrat mâna şi, mai departe, a penetrat craniul victimei, calota craniană. Glonţul a ieşit, a străpuns craniul cumva diagonal. Împuşcătura a fost din spate spre lateral, deci era cumva cu spatele (poliţistul - n.r.). Noi vom verifica şi telefoanele, să vedem când s-au făcut apeluri, către cine. Arma a fost ridicată, urmează să facem expertiza balistică", a mai declarat Anca Anuţa.

Un poliţist de 33 de ani, de la SCCO, este în comă la un spital din Craiova, după ce a fost împuşcat în cap de către prietena sa, care s-a rănit la mână cu acelaşi pistol.

"În cursul acestei nopţi (marţi spre miercuri - n.r.), în jurul orei 00,54, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă SNUAU 112, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparţinea legal prietenului ei, ofiţer în cadrul SCCO Olt, pistolul s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului", se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Poliţistul a fost împuşcat de prietena sa, fără intenţie, cu pistolul fără piedică, deţinut legal de bărbat, conform informaţiilor deţinute până acum de anchetatori. Poliţistul s-ar fi aflat cu spatele la femeie atunci când aceasta a descărcat arma accidental, iar glonţul a penetrat mâna tinerei şi apoi calota craniană a bărbatului.

Incidentul s-a produs la domiciliul poliţistului, unde anchetatorii au găsit şi o sticlă cu băuturi alcoolice.

Bărbatul este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar prietena lui este internată la Slatina. Ei nu au putut fi audiaţi, bărbatul fiind în comă, iar femeia părea a fi în stare de şoc, agitată, conform anchetatorilor.

„N-am reuşit pe el nici atât să-l audiem, era în convulsii, şi, de asemenea, nici pe prietena lui, potenţiala autoare, la nivelul acesta discutăm acum, n-am reuşit să o audiem, era şi ea în stare de şoc, cu un comportament destul de agitat, destul de greu de explicat, în sensul că profera injurii tuturor celor din jur. Ne-a fost imposibil să o audiem, credem că a fost vorba de o stare de şoc. N-am audiat-o nici până în prezent şi aşteptăm să i se administreze calmante, să vedem cum evoluează lucrurile în continuare ca să o putem audia. Cert este că, până în acest moment, cercetările sunt pe vătămare corporală din culpă”, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Anchetatorii au audiat, în schimb, doi martori, prieteni ai poliţistului, la care acesta şi prietena lui au fost în vizită seara trecută şi unde poliţistul şi femeia au luat masa şi au consumat băuturi alcoolice.

„Am prelevat probe de sânge pentru a stabili starea din acel moment, (…) cert este că s-au consumat băuturi alcoolice, la cercetarea la faţa locului s-a găsit şi o sticlă de băutură. Nu erau decât ei doi în locuinţă. S-au audiat doi martori, esenţiali. În prealabil au mers în vizită la nişte prieteni unde au servit masa, s-au consumat şi băuturi alcoolice, au plecat. În momentul în care s-a întâmplat fapta erau doar ei în domiciliu, al lui. După ceea ce s-a întâmplat, (femeia – n.r.) a sunat acei prieteni la care mersese în vizită şi aceştia sunt martori cheie, aş spune, care ne-au putut da detalii. Ne-au spus că relaţia dintre ei nu a fost una tensionată nici pe parcursul vizitei, nici ulterior, când au plecat. Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, putem afirma că fapta nu s-a produs cu intenţie. Nu era o relaţie veche (între poliţist şi prietena lui – n.r.), era o relaţie destul de fragedă”, a menţionat Anca Anuţa.

În cauză, procurorii vor efectua expertiza balistică a pistolului şi vor verifica şi apelurile telefonice efectuate în seara incidentului.

„Un singur glonţ (a fost tras – n.r.). Era arma personală a poliţistului, deţinută legal. Este un pistol. Nu este prevăzut cu piedică. A fost o singură împuşcătură, accidentală aş spune din informaţiile pe care le avem, primul impact a fost în mâna autoarei, a penetrat mâna şi, mai departe, a penetrat craniul victimei, calota craniană. Glonţul a ieşit, a străpuns craniul cumva diagonal. Împuşcătura a fost din spate spre lateral, deci era cumva cu spatele (poliţistul – n.r.). Noi vom verifica şi telefoanele, să vedem când s-au făcut apeluri, către cine. Arma a fost ridicată, urmează să facem expertiza balistică”, a mai declarat Anca Anuţa.

Un poliţist de 33 de ani, de la SCCO, este în comă la un spital din Craiova, după ce a fost împuşcat în cap de către prietena sa, care s-a rănit la mână cu acelaşi pistol.

„În cursul acestei nopţi (marţi spre miercuri – n.r.), în jurul orei 00,54, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă SNUAU 112, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparţinea legal prietenului ei, ofiţer în cadrul SCCO Olt, pistolul s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Viața la bloc se complică. Acces la containerele cu gunoi, doar cu telefonul mobil
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?