CAZUL ŞOVA, tranşat la CCR. Augustin Zegrean: Noi nu ridicăm imunităţi şi nici nu încuviinţăm arestări

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a precizat că judecătorii CCR nu ridică imunități și nici nu încuviințează, sau nu, arestări, ci doar se vor pronunță miercuri asupra constituționalității hotărârii senatorilor în cazul Șova.
Ionela Marcu
06 mai 2015, 08:08
CAZUL ŞOVA, tranşat la CCR. Augustin Zegrean: Noi nu ridicăm imunităţi şi nici nu încuviinţăm arestări

„Noi nu ridicăm imunități, nici nu încuviințăm, sau nu încuviințăm, arestarea unor deputați sau senatori, sau a altor persoane. Noi astăzi vom spune dacă hotărârea pe care ei au adoptat-o și, în sfârșit, au publicat-o este sau nu este conformă cu Constituția„, a declarat Zegrean, la sosirea la sediul CCR.

Curtea Constituțională dezbate miercuri contestația PNL privind hotărârea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

Întrebat dacă votul din Senat ar putea fi reluat în cazul invalidării hotărârii din 25 martie, Augustin Zegrean a răspuns: „Dacă hotărârea ar fi invalidată, nu ar mai exista o hotărâre și atunci ar trebui să ia o altă hotărâre”.

El a subliniat că „totdeauna” CCR dă hotărâri „foarte clare”. De asemenea, întrebat dacă crede că senatorii au ignorat, cu bună știință, Constituția, la votul din 25 martie, Zegrean a răspuns: „Nu. Nu cred. Eu mai degrabă aș spera că n-au cunoscut-o”.

În 23 aprilie, viceliderul grupului PNL din Senat, Tudor Barbu, a anunțat că liberalii depun la CCR o contestație cu privire la hotărârea adoptată în cazul Șova.

Tot în 23 aprilie, președintele CCR, Augustin Zegrean, declara că, în cazul în care va fi declarată neconstituțională hotărârea Senatului în cazul Șova, se va relua votul și se adoptă o altă hotărâre.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH