CCR a AMÂNAT ŞEDINŢA privind referendumul pentru joi. CCR a cerut informaţii de la INS şi MAI

Referendum 2012 - Demiterea lui Traian Băsescu. Curtea Constituţională a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului. Judecătorii se vor reuni din nou joi, la ora 09.00. Într-un comunicat de presă, CCR precizează că a solicitat informaţii Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe lângă rezultatele referendumului primite de la BEC, pe masa judecătorilor se află şi trei contestaţii.
Romania TV
01 aug. 2012, 08:32
CCR a AMÂNAT ŞEDINŢA privind referendumul pentru joi. CCR a cerut informaţii de la INS şi MAI

CCR s-a întrunit miercuri în şedinţă pentru a lua în discuţie validarea sau invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, desfăşurat duminică 29 iulie.

„Astăzi 1 august 2012, ora 14, au fost înregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central în legătură cu referendumul privind demiterea Preşedintelui României, din data de 29 iulie 2012. După înregistrare s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate un număr de 18.548 de procese-verbale întocmite de secţiile de votare din ţară şi străinătate.

În acelaşi timp, au fost înregistrate 3 dosare având ca obiect contestaţii precum şi  mai multe cereri din partea cetăţenilor cu privire la rezultatul referendumului din data de 29 iulie 2012.

Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art.77 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii necesare soluţionării contestaţiilor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor  şi de la Institutul Naţional de Statistică. Până la momentul închiderii şedinţei, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a răspuns solicitării Curţii.

În cursul zilei de mâine, 2 august 2012, începând cu ora 9,  Curtea va continua dezbaterile referitoare la contestaţii şi confirmarea rezultatelor referendumului”, sea arată într-un comunicat al CCR.

Pe lângă rezultatele referendumului primite de la BEC, pe masa judecătorilor se află şi trei contestaţii. Una a preşedinţilor celor două Camere în care aceştia solicită Curţii să nu ţină cont de pragul de prezenţă şi să constate valabilitatea rezultatelor referendumului şi demiterea lui Traian Băsescu. O a doua a USL, pe care Uniunea a refuzat să o facă publică, şi a treia depusă de Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în care se precizează că, dacă CCR nu ţine cont de datele de la INS, SCMD va îndemna toţi românii la boicot al instituţiilor statului şi al viitoarelor alegeri.

UPDATE 20.40 Judecătorul Augustin Zegrean a declarat la finalul şedinţei de miercuri a CCR că atât INS, cât şi Ministerul de Interne au furnizat datele cerute de Curte, acestea urmând să fie analizate joi dimineaţă. Zegrean a mai precizat că nu a fost timp pentru compararea celor două respunsuri întrucât răspunsul de la MAI a venit după finalizarea şedinţei.

UPDATE 18.00 Şedinţa judecătorilor CCR a fost reluată.

UPDATE 17.00 Curtea Constituţională a confirmat, miercuri, că a primit sesizările USL şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului privind referendumul. Judecătorii CCR se vor reuni de la ora 18,00 pentru a analiza cele două sesizări, relatează România TV, între timp la Curte fiind analizate dosarele primite de la Biroul Electoral Central. 

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre.

Potrivit legii, plenul Curţii Constituţionale decide „cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”Practic, judecătorii CCR vor stabili  „dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia„. 

CITEŞTE ŞI REFERENDUM 2012. Preşedinţii celor două Camere au depus o sesizare la CCR. VEZI DOCUMENTUL

„Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”, prevede legea.

Aşa cum stabileşte legea, validarea sau invalidarea referendumului depinde de voturile a 6 judecători din cei 9 care formează plenul Curţii.

Situaţia votului e dificil de prevăzut, mai ales că şi acum, ca şi la precedenta suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în 2007, există suspiciuni cu privire la existenţa unor presiuni asupra judecătorilor, scrie Mediafax.

Judecând după cei care i-au propus în funcţii, Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Mircea Minea şi Iulia Motoc sunt percepuţi ca fiind pro-Traian Băsescu şi PDL.

Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Tudorel Toader sunt asociaţi cu USL, iar Zoltan Puskas este nominalizat de UDMR. Este cunoscut că acesta din urmă a avut momente în care a făcut opinie separată şi rămâne de văzut în ce măsură el se va asocia conduitei UDMR din timpul referendumului.

În condiţiile în care CCR stabileşte că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate, Parlamentul va decide asupra procedurii de urmat. „În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat„, prevede Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie (art.3).

Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor.

Potrivit rezultatelor finale comunicate miercuri de BEC, prezenţa la vot a fost de 46,24% (8.459.053 alegători au venit la vot din totalul de 18.292.464 de români înscrişi în listele electorale).

DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Spynews
Trei zodii care au succes pe plan financiar în săptămâna 17-23 martie 2025. Vor fi răsplătite pentru eforturile din ultimele luni
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Stațiunea din România unde turiștii s-au trezit cu vacanța ruinată. Ce au putut să pățească: “Are clăbuci, zici că are detergent”
Capital.ro
Ordin direct de la UE. Taxa care se modifică obligatoriu în România. Trebuie aplicat în 20 zile
Playtech.ro
Despărțire bombă în România. Și-au spus adio, deși urma nunta! Avem toate detaliile separării
DailyBusiness
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
Adevarul
Un bărbat pe jumătate dezbrăcat se dezlănțuie asupra bunurilor din aeroport, după ce a pierdut zborul
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Spaghete cu fructe de mare după rețeta lui Chef Horia Manea. O idee simplă și delicioasă de prânz sau cină
Spynews
”Sunt rău de tot”. Problemele de sănătate au pus-o la pat pe o blondină din showbiz! Nu a mai trecut niciodată prin astfel de momente
Evz.ro
Amenzi mari pentru românii care locuiesc la casă. Regula pe care trebuie să o respecte
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Accident în lanț, în București! Un microbuz de transport persoane și cinci autoturisme s-au ciocnit violent
Cancan.ro
Diana Șoșoacă, acuzată că a avut ferme de boți și troli în campania electorală. Cine vine cu dovezi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion e în stare de șoc. A primit cea mai dureroasă veste: Ne despărțim!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu de tragere
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Ce i s-a cerut lui Trump: să rupă relațiile cu România și să retragă trupele!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Revolut introduce noi măsuri de siguranță pentru banii tăi