„A. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.114 alin.(2) și art.118 din Codul de procedură penală, art.246 și art.248 din Codul penal din 1969, art.297 alin.(l) din Codul penal și art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, a decis:
1. Cu unanimitate de voturi,
– a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 și art.248 din Codul penal din 1969, precum și ale art.297 alin.(1) din Codul penal;
– a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și ale art.114 alin.(2) din Codul de procedură penală;
2. Cu majoritate de voturi,
– a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională.”
Articolul declarat neconstituţional prevede următoarele: „Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.”