CCR a respins ca inadmisibilă ultima sesizare a PNL şi USR asupra modificărilor la legea privind organizarea judiciară

Curtea Consituţională a respins miercuri ca inadmisibilă sesizarea formulată de PNL şi USR asupra actului normativ de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Legea a fost atacată de mai multe ori la CCR atât de către cele două partide, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis care, de asemenea, a cerut Parlamentului reexaminarea legii, solicitare respinsă.
Filip Stan
04 iul. 2018, 15:09
CCR a respins ca inadmisibilă ultima sesizare a PNL şi USR asupra modificărilor la legea privind organizarea judiciară

CCR anunţă că a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate asupra acestei legi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui Klaus Iohannis.

Deputaţii PNL şi USR arătau în sesizarea trimisă în 21 iunie la CCR că legea este neconstituţională în ansamblul său, iar Parlamentul a adoptat-o încălcând art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4), din Constituţie.

Semnatarii sesizării spuneau că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Săptămâna trecută, şi preşedintele Klaus Iohannis a sesizat din nou Curtea Constituţională asupra legii pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară după ce în 20 iunie Senatul, în calitate de for decizional, a respins cererea sa de reexaminare. El invocă în sesizarea transmisă CCR lipsa argumentelor ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare.

Legea 304/2004 a fost respinsă pentru a treia oară de Parlament în forma trimisă de preşedinte la reexaminare.

În ultimele luni, legea a fost contestată la CCR atât de PNL şi USR, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a atacat această lege la Curtea Constituţională şi în 2 mai. În 30 mai, CCR a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către şeful statului. În sesizarea transmisă CCR, Iohannis se referea şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, spunând că limitarea numărului de posturi la 15 contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competenţele atribuite şi prin raportare la importanţa cauzelor pe care le instrumentează.v

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte