CCR a trimis Parlamentului hotărârea de invalidare a referendumului

Judecătorii Curţii Constituţionale s-au reunit miercuri în şedinţă pentru a citi în plen hotărârea privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Hotărârea a fost trimisă Parlamentului pentru a lua act de aceasta. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, interimatul lui Crin Antonescu încetează, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.
Romania TV
22 aug. 2012, 05:27
CCR a trimis Parlamentului hotărârea de invalidare a referendumului

UPDATE 13.30 CCR a trimis la Parlament hotărârea privind invalidarea referendumului.

UPDATE11.50 Şedinţa CCR s-a terminat. Potrivit România TV, în cadrul şedinţei a avut loc un schimb de replici între judecătorii Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru.

Judecătorii CCR s-au întrunit miercuri în şedinţă pentru citirea în plen a hotărârii de invalidare a referendumului din 29 iulie. 

Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este INVALID, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată cu şase voturi la trei după o şedinţă care a durat mai puţin de trei ore. Verdictul a fost acordat în cea de-a patra întâlnire a judecătorilor CCR, după trei săptămâni de amânări şi controverse.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată şi că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil.

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie va fi prezentată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

La data publicării hotărârii CC în Monitorul Oficial, încetează interimatul lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile constituţionale şi legale de şef al statului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că Parlamentul ar putea fi convocat vineri în şedinţă extraordinară pentru a lua act de invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Taxa controversată care agită România. Noile reglementări ale guvernului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște