În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică – S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică” prin transformare sunt neconstituţionale.
În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, prin caracterul lor normativ, legile şi ordonanţele Guvernului au aplicabilitate generală şi îşi extind efectele asupra unui număr nedeterminat de subiecte vizate de ipoteza normelor [Decizia nr.68 din 27 februarie 2017, par.111]. În acest context, Curtea a constatat că înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică – S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică” dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, drept pentru care nu putea forma obiectul unui act de reglementare primară [lege/ ordonanţă de urgenţă]. În consecinţă, Curtea a reţinut că înfiinţarea/ reorganizarea activităţii unei regii autonome, precum cea din cauza de faţă, se dispune printr-un act de reglementare secundară, care se subsumează competenţei autorităţii administraţiei publice centrale. În aceste condiţii, ordonanţa de urgenţă nu putea fi aprobată prin lege, se arată într-un comunicat al CCR.
Prin urmare, Curtea a constatat că legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 încalcă art.1 alin.(4), art.16 alin.(1) şi (2), art.61 alin.(1) şi art.115 alin.(7) din Constituţie.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
Editura Didactică şi Pedagogică a fost înfiinţată prin ordonanţă de urgenţă, iar în urmă cu o lună Parlamentul a adoptat legea de aprobare a respectivei OUG.
Într-un comunicat remis atunci presei, USR şi PMP anunţau că vor sesiza CCR cu ac eastă lege, arătând că, „în ciuda obiecţiilor ridicate de Consiliul Concurenţei şi de Consiliul Legislativ cu privire la impactul anticoncurenţial pe care acest proiect de lege l-ar putea avea, Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, sfidează recomandările instituţiilor abilitate şi încalcă principiile democratice şi liberale care ar trebui să guverneze economia de piaţă”.
„Ministerul Educaţiei Naţionale pretinde rezolvarea problemei manualelor şcolare, prin înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică S.A. care va prelua elaborarea, editarea şi tipărirea manualelor şcolare, dar de fapt îşi ascunde propria incompetenţă. În acest sens, proiectul de lege va elimina mediul concurenţial normal, va falimenta şi instaura monopolul asupra unui segment de piaţă, subminând astfel o industrie de 15 milioane de euro. Din perspectiva sistemului educaţional, o astfel de măsură va genera o serie de efecte negative prin uniformizarea actului educaţional şi prin controlarea ideologică a învăţământului. Mai mult decât atât, activitatea la clasă a cadrelor didactice va fi periclitată de lipsa capacităţii de decizie cu privire la suportul didactic diversificat, fapt ce are efecte nocive asupra stimulării creativităţii, metodelor de predare şi învăţare şi nevoilor principalilor beneficiari ai sistemului de educaţie”, se preciza în comunicat.
Şi parlamentarii PNL au contestat la CCR această lege, susţinând că este neconstituţională în integralitate.
În sesizare se menţionează că Ordonanţa nu cuprinde prevederi de natură a constitui drept comun, nu reglementează raporturi sociale ori conduite umane, nu se aplică pentru cazuri generale şi impersonale, ci are un destinatar individualizat, agent economic privat cu capital de stat.
Prin conţinutul şi efectele juridice produse ordonanţa are prin urmare un caracter individual, fiind dată „intuitu persoane”, fiind departe de cerinţele constituţionale şi de practica Curţii Constituţionale referitoare la cerinţele şi rigorile actului normativ, lege sau ordonanţă a Guvernului. În raport de obiectul şi conţinutul ei, respectiv înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni şi aprobarea actului constitutiv, actul juridic în sine „negotium iuris” este unul propriu unei autorităţi sau unui organ administrativ şi nu organului legislativ, susţine PNL.
Liberalii mai arată că, prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă şi ulterior aprobarea ei de către Parlamentul României, atât actul de înfiinţare cât şi Actul constitutiv ale respectivului agent economic devin norme cu valoare de lege, fapt de natură a le excede controlului judecătoresc. Prin urmare, împotriva actului de înfiinţare a societăţii comerciale, a Actului său constitutiv nu mai pot fi formulate acţiuni în instanţă pentru constatarea unei eventuale nelegalităţi pentru că ele însele au devenit lege, singura cale de apărare ori de contestare rămânând calea contenciosului constituţional.
După cum se arată în mod explicit în Preambul şi Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă scopul adoptării ordonanţei este acela de a se putea asigura mecanismul legal pentru ca, în ceea ce priveşte achiziţia manualelor şcolare şi a celorlalte materiale didactice, să se poată renunţa la achiziţiile publice. Din acest moment singurul furnizor de manuale şcolare pentru Ministerul Educaţiei Naţionale va fi exclusiv Societatea Editura Didactică şi Pedagogică – S.A.
„În condiţiile în care până acum această situaţie nu avea o consacrare legală şi nici nu era atât de ferm asumată politic, ceilalţi agenţi economici aveau dreptul legal şi libertatea de a fi parte la procesul de furnizare a manualelor şcolare. Prin faptul că s-a adoptat această ordonanţă, că în mod explicit, public şi oficial s-a făcut declaraţia că scopul urmărit este acela de a exista un singur furnizor, iar ceilalţi agenţi economici nu o mai pot face, este evident că accesul liber la o activitate economică le-a fost îngrădit. În opinia noastră, acest lucru vine în contradicţie evidentă cu dispoziţiile art.45 din Constituţia României”, subliniază semnatarii.
PNL susţine că, oricum, Legea de adoptare a Ordonanţei de urgenţă nr.76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică – S.A. ca urmare a reorganizării Regii Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică” prin transformare este neconstituţională în integralitatea ei, ca o consecinţă a imposibilităţii adoptării actului în forma ordonanţei de urgenţă.
„Simpla enumerare a dispoziţiilor legale şi constituţionale arată că instituirea unui monopol în materia editării manualelor şcolare încalcă dispoziţiile legale precitate ceea ce înseamnă încălcarea principiului legalităţii consacrat de art.1 alin.(5) şi ale art.135 alin.(1) din Constituţia României”, mai arată PNL.
În document se menţionează că, prin acţiunea unei autorităţi publice centrale, Ministerul Educaţiei Naţionale, manualele şcolare sunt editate exclusiv, în regim de monopol, de către societatea Editura Didactică şi Pedagogică, statul obligând prin lege ministerul să solicite editarea de manuale numai către Editura Didactică şi Pedagogică, numai acesteia fiindu-i delegată, prin lege, activitatea de editare a manualelor şcolare. Conform avizului Consiliului Legislativ nr.869/16.10.2017, proiectul „este susceptibil de un eventual impact anticoncurenţial având în vedere că, potrivit acestuia, Editura Didactică şi Pedagogică urmează să treacă în subordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, devenind astfel aplicabile prevederile art.31 alin.(1) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare[…] achiziţionarea manualelor şcolare editate de societatea nou înfiinţată ar fi exceptată de la aplicarea legii sus-menţionate”.
„Trebuie remarcat faptul că Societatea Editura Didactică şi Pedagogică – S.A. nu este o autoritate publică, nu este nici o instituţie publică, ci este un agent economic cu capital privat. E drept că el aparţine de statului dar tot privat este. Din punct de vedere al regimului juridic între acest agent economic şi ceilalţi agenţi economici nu trebuie să existe nicio diferenţă de tratament. Procedând aşa, practic statul îşi preconstituie un adevărat monopol pe piaţa manualelor şcolare şi a tuturor celorlalte manuale şi materiale didactice ce sunt trecute la obiectul de activitate al Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică – S.A. Toţi ceilalţi agenţi economice nu vor mai avea acces pe această piaţă, nu ca urmare a unei concurenţe reale, a jocului dintre cerere şi ofertă, ci exclusiv în baza unei decizii subiective, în esenţă, argumentată exclusiv pe motive de oportunitate”, subliniază liberalii.