CCR a respins marţi sesizarea lui Iohannis şi a Guvernului legată de cine stabileşte data alegerilor parlamentare

Judecătorii Curții Constituționale au respins, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis și au decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an.  
Filip Stan
29 sept. 2020, 10:25
CCR a respins marţi sesizarea lui Iohannis şi a Guvernului legată de cine stabileşte data alegerilor parlamentare

Pe 17 august, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, legea care prevede că data alegerilor este stabilită de Parlament, nu de Guvern.

Simultan cu şeful statului, şi Guvernul a atacat legea la Curte, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma în 28 iulie, încă de la adoptarea legii, că parlamentarii se află în conflict de interese, în condiţiile în care îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul şi anunţa că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională.

În obiecţia depusă la CCR, preşedintele Iohannis susţine că, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

Dan Barna: „E foarte clar că epoca PSD a apus. Cu siguranţă se poate discuta despre o alianţă cu PNL după alegerile parlamentare” 

„Prin dispoziţia criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competenţa stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituţionale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare. Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgenţă prevăzută de art. 93 din Constituţie. Aceasta întrucât este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce ţin de evoluţia situaţiei sanitare. Cu alte cuvinte, orice situaţie care ar putea antrena o prelungire de drept a mandatului actualului Parlament atrage necesitatea fixării unei alte date a alegerilor şi, implicit, a modificării legii organice de stabilire a datei alegerilor. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care nu se instituie o măsură excepţională, este posibil ca alte raţiuni (de ordin tehnic, administrativ sau de altă natură) să impună schimbarea datei alegerilor, caz în care derularea procedurii ar putea reprezenta un element suplimentar de impredictibilitate, cu consecinţe asupra securităţii raporturilor juridice”, arată Klaus Iohannis în textul sesizării depuse la CCR.

Şeful statului mai argumentează că prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale.

„Mai mult, dat fiind contextul actual, în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”, arată preşedintele României.

Klaus Iohannis susţine că rezervându-şi competenţa de a stabili data alegerilor, Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în această materie.

„Aşadar, potrivit legii criticate, respectarea periodicităţii alegerilor parlamentare prin fixarea datei este intim legată de voinţa exclusivă a Parlamentului, însă instituirea unei asemenea obligaţii plasează autoritatea legiuitoare în afara mandatului reprezentativ, prin încălcarea libertăţii de voinţă a deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului, nevoiţi ab initio să acorde votul exclusiv în sensul adoptării unei legi organice”, potrivit sursei citate.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind data alegerilor, mai spune şeful statului.

„Stabilirea datei alegerilor este legată de durata mandatului Parlamentului, iar Guvernul este autoritatea care asigură respectarea normelor constituţionale prin punerea în executare a dispoziţiilor legale (ce reprezintă, în esenţă, o transpunere a celor constituţionale)”, arată sursa menţionată.

Pe 27 iulie, Senatul a adoptat ca prim for sesizat, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, ca for decizional.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă când flacăra de la aragaz este portocalie. Ce culoare trebuie să aibă ca să fii sigur că n-ai probleme cu gazele
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Furtunile lovesc jumătate din țară, inclusiv Capitala. Vânt turbat și ploi torențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte