CCR dezbate sesizarea lui Klaus Iohannis pe legile educaţiei

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei.
Romania TV
29 mai 2019, 04:18
CCR dezbate sesizarea lui Klaus Iohannis pe legile educaţiei

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă de şeful statului către CCR pe 1 aprilie.

„Ţinând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528/17 iulie 2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 676 din 3 august 2018) şi având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate, considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie”, susţine Klaus Iohannis în sesizare, precizând că Parlamentul i-a transmis această lege în vederea promulgării pe 23 martie.

El aminteşte că în iunie anul trecut a sesizat această lege la CCR. Şeful statului menţionează în sesizare că decizia CCR a avut ca efect redeschiderea procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia instanţei constituţionale.

„Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528/2018, Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi şi a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională. Examinând legea adoptată de Parlament în forma retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea critică au fost eliminate, deşi acestea au fost declarate constituţionale, altele au fost modificate, deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, iar altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma iniţială a legii sau să se fi regăsit în conţinutul său, aşa cum aceasta a fost supusă controlului de constituţionalitate”, arată Iohannis în sesizare.

Şeful statului precizează că în varianta iniţială legea prevedea că centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale se organizează cu personalitate juridică, iar forma retransmisă la promulgare stabileşte că acestea sunt persoane juridice. El arată că Parlamentul a eliminat sintagma „structură” din textul referitor la această prevedere, menţionând că legislativul nu avea deschisă calea reexaminării acestor dispoziţii.

Preşedintele Iohannis indică faptul că lipsesc unele prevederi asupra cărora CCR a decis că sunt constituţionale, respectiv cele de la art. I pct. 1 referitoare la modificarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011. În acest caz, şeful statului spune că Parlamentul şi-a depăşit limitele reexaminării.

„Considerăm că, în acest mod, legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 528/2018 şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, înfrângând în acest mod voinţa instanţei de contencios constituţional. Astfel, legea s-a adoptat prin înlăturarea efectului deciziei instanţei constituţionale, care este unul obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor. Considerentele şi dispoziţiile obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se impun cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept. De aceea, ţinând cont de aceste argumente, cât şi de cele anterior expuse, considerăm că legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie”, spune şeful statului.

El atrage atenţia că Parlamentul a adăugat noi puncte prin care se prevăd dispoziţii privind condiţiile în care cadrele didactice titulare pot participa la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin transfer, privind realizarea detaşării la cererea personalului didactic titular, precum şi dispoziţii referitoare la normarea orelor în statul de personal pentru profesorii din învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Şi în acest caz, preşedintele Iohannis consideră că Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale.

„Observăm faptul că, în cazul de faţă, în ceea ce priveşte legea retrimisă la promulgare, instanţa constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate cu o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unora dintre dispoziţiile legii în raport cu criticile formulate, ceea ce a impus reluarea procedurii de dezbatere legislativă, în condiţiile şi limitele fixate prin decizia instanţei constituţionale, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, considerăm că legea supusă controlului de constituţionalitate, prin prezenta solicitare, s-a adoptat cu nesocotirea celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528/2018. De aceea, subliniem că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina”, spune Iohannis în sesizare. 

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
Ei sunt bugetarii care primesc 15% în plus la salariu. Banii intră direct pe card începând din februarie
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ce este metapneumovirusul, boala care a speriat China. Epidemiolog român: „E posibil să fi ajuns și la noi, dar nu știm nimic oficial”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Duminică. Zodii care își dau demisia anul acesta. Nu se mai simt apreciate la locul de muncă
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
O pacientă plecată fără acordul medicilor din Maternitatea Brașov, găsită și readusă la spital de jandarmi
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! PENSIILE ÎNTÂRZIATE serios
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”